An sabatic,  Jurnal de călătorie

Ce reacții am primit când am anunțat că plecăm în an sabatic?

Reading Time: 2 minutes

“Sunteti nebuni?” Cam asta e reacția pe care ne așteptam să o primim când am anunțat că plecăm în an sabatic. Surpriza a fost destul de mare când majoritatea persoanelor apropiate au fost încântate și ne-au încurajat.

An sabatic: ce reacție a avut familia?

Ai mei au avut o reacție exact așa cum mă așteptam. Au rămas un pic încremeniți; maică-mea nu a putut să scoată pe gură inițial decât: „Duamne…”. Și îi tot zicea lu’ taică’miu “Copiii ăștia chiar vorbesc serios!” iar el săracu’ : “Știu…m-am învățat, că nu e de glumă…”.

A fost destul de amuzant să le văd reacțiile. Știam că sunt un pic îngrijorați de plecare, de job, etc. Cu toate astea ne-au încurajat și ne-au oferit suportul lor.

Cu părinții lu Dani a fost oarecum asemănător. El a vrut să le spună cât mai târziu, din mai multe motive. Până la urmă, au aflat de la sora lui și din ce ne-a povestit ea, reacțiile au fost mai mult „Nu suntem de acord”. Într-un final, la noi a ajuns doar „Suntem părinții voștri și e de datoria noastră să vă sprijinim”.

Cel mai mare suport a fost din partea echipei de la muncă

Am anunțat și fetele de la fostul job pe grupul de whatsapp, unde am avut parte de reacțiile care m-au încurajat cel mai mult. Nu știu exact ce a fost în mintea lor când au citit, dar pe grup mi-au scris numai de bine. M-a încurajat destul de mult o colegă să scriu despre experiența noastră. După ce mi-a spus că ea mi-ar citi povestirile, m-am apucat să scriu câteva ciorne și așa am fost determinată să deschid blog-ul.

Dani a părut destul de relaxat când a venit vorba de anunțat la locul de muncă. El are ceva ani de când lucrează la aceeași firmă, firmă care-i oferă și posibilitatea de a-și lua an sabatic. Colegii lui l-au încurajat destul de mult și l-au felicitat pentru curaj.

Și cam așa cu reacțiile primite. Am fost încântată de suportul pe care ni l-au acordat oamenii și asta ne-a încurajat și mai tare să scriem pe blog (aka eu scriu, Dani mai revizuiește). Nu e ca și cum dacă reacțiile ar fi fost negative în mare parte, nu am fi plecat. Dar parcă e mai ușor când simți că ai suport din partea celor dragi.

Sunt convinsă că ai mei nu ne înțeleg pe deplin decizia. Dar m-a bucurat să-i aud spunând că fiecare generație își dorește alte lucruri de la viață decât generațiile anterioare. Ei și-au dorit o viață de familie bună, o casă. Pentru noi și-au dorit și un job bun în afară de cele de mai sus. Dar deh, uite că noi ne dorim să ne plimbăm.

Vezi aici cum ne-am hotărât să plecăm în lume și aici cum ne pregătim pentru un an sabatic.

De asemenea, dacă ești încântat de idee poți urmări mai multe cupluri care au decis să plece în an sabatic sau pe o perioadă mai îndelungată: https://www.youtube.com/channel/UCRnRgayyP63jbPQa6ZufXTA, https://haihuin2.com/, https://lipa-lipa.ro/, etc.

Sharing is sexi!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.