An sabatic

Ce reprezintă pentru noi anul sabatic? Shmita

Reading Time: 3 minutes

Shmita sau an sabatic. Una din întrebările pe care le-am primit când am anunțat familia și prietenii despre anul sabatic a fost: „Și ce înseamnă an sabatic?” O parte dintre cei care au întrebat nu știau ce înseamnă an sabatic. „Cealalantă” parte întreba, de fapt: „De ce vă luați an sabatic?” sau „Ce vreți să obțineți de la acest an liber?”

Despre Shmita sau anul sabatic

Termenul provine din Biblie și se referă la anul sabatic agricol. Conform Bibliei, agricultorii trebuie să lucreze terenurile 6 ani de zile. În al7lea an aceștia trebuie să dea „răgaz” terenului să se odihnească. În acest an nu se lucrează pământurile, nu se mai plătesc datorii, nu se mai culege niciun rod. Sclavii evrei erau eliberați pe tot întregul acestui an. Dacă există legume sau fructe care rodesc singure, acestea sunt considerate ale tuturor. Pot fi mâncate de cei săraci sau de animale.

Scopul anului sabatic evreiesc- Shmita

Există diverse interpretări legat de scopul anului sabatic:

  • ajutor pentru cei sărmani;
  • an de dezvoltare spirituală, pentru cercetare de sine;
  • eliberare de stres;

De la Shmita la an sabatic modern

Conceptul Shmita a fost preluat și extins încet, încet și de cei de alte religii, tot în scopul de a lua o pauză, de a se elibera de stres sau de a se regăsi pe sine. Lumea își ia an sabatic pentru a călători, pentru a lua o pauză, sau pentru a-și dedica timp unui hobby. Există persoane care își iau an sabatic pentru a petrece mai mult timp cu familia.

Conceptul s-a răspândit atât de mult încât există companii care oferă acest privilegiu angajaților săi. De asemenea, sunt țări precum Suedia, unde companii oferă an sabatic angajaților. Anul sabatic este oferit celor care își doresc să pornească o afacere. În cazul în care nu reușesc să pornească o afacere după un an, se pot reîntoarce la locul de muncă.

Ce părere are lumea despre anul sabatic?

Părerile sunt destul de împărțite legat de acest an sabatic. Sunt țări (culturi) unde se încurajează tinerii (și nu numai) să își ia acest an sabatic. Sunt persoane care consideră acest concept doar un moft sau o prostie.

Unii psihologi spun că acest an sabatic este asociat cu o criză de identitate a persoanei. Prin urmare, persoana respectivă simte nevoia de a se regăsi pe sine.

Da, cu siguranță anul sabatic reprezintă un moft dacă nu ai posibilități financiare și ai și copii, responsabilități, probleme. Ai cu totul alte priorități, decât a te regăsi pe tine, indiferent cât de mult ai avea nevoie de o pauză de la tot stresul. Dar în contextul în care ești tânăr (chiar și fără bani), ai timp și oportunități, nu ai obligații sau alte probleme nu văd de ce nu ai încerca un an „liber”.

Există posibilitatea de a face voluntariat pentru un an de zile oriunde în lume, contra unor taxe nu foarte mari (depinde de organizație). Există variante de transport ieftine, nu e musai să te duci în capăt de lume cu cea mai fancy linie de zbor.

O oportunitate de a descoperi și a învăța

Anul sabatic îl iei când simți nevoia, când ai buget pregătit, când ai o oportunitate, când îți iei inima în dinți. Am citit articolul acesta și m-a întristat oarecum modul în care privesc unii viața și unele decizii. Noi ne luăm anul sabatic chiar după aproximativ 5-6 ani de muncă. Și nu din cauză că suntem leneși și nu mai vrem să muncim. Și nu plecăm nici pe banii altora, am pus bani deoparte. Nu înțeleg de ce copiii celor care au bani nu-și pot lua an sabatic pe banii părinților? Cât timp în acest an sabatic are loc un schimb cultural, sau aceștia profită de timp pentru un hobby sau descoperă lucruri noi nu văd un lucru rău în asta. Autoarea acestui articol a revenit după 9 ani de zile cu un comentariu și a menționat că acum privește un pic altfel lucrurile.

Ce reprezintă pentru noi anul sabatic?

De curiozitate, l-am întrebat pe Dani de ce a zis „da” la propunerea asta cu anul sabatic. Motivele, în mare au fost:

  1. Pentru că l-a obligat nevasta;
  2. A mai găsit și alte motive pe lângă: să descopere lucruri noi, să se relaxeze, să viziteze locuri faine (mai mult în natură, mai puțin în orașe);

Eu mi-am dorit o pauză de la cotidian și rutină și să „câștigăm” timp pentru a călători. După câteva concedii în care am interacționat cu oameni faini, ne-am dat seama că vrem să facem asta mai mult. În anul acesta vrem să cunoaștem culturi noi, să vedem locuri noi și să ne detașăm un pic de rutină. Pentru mine reprezintă libertatea (și curajul) de a experimenta lucruri noi, de a învăța, de a petrece mai mult timp cu Dani. Vezi aici cum ne-am hotărât să plecăm în an sabatic.

Tu ce-ai face dacă ai avea un an liber?

Imaginea de la începutul articolului este preluată de pe https://breaktheframe.com/

Sharing is sexi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.