vaccinuri
An sabatic

Ce vaccinuri am făcut pentru Asia de Sud-Est

Reading Time: 5 minutes

Înainte să plecăm m-am gândit mult dacă să fac sau nu vaccinuri pentru Asia, întrucât am o boală autoimună. După ceva alergat la diverși doctori în trecut și după câteva experiențe nu prea plăcute, mi-am cam pierdut încrederea în doctori (și în sistemul medical din România). Cu toate astea, cred că decizia de a face sau nu vaccinuri pentru diverse boli ar trebui luată împreună cu cel puțin un doctor, și în urma unor analize.

Care au fost pașii pe care i-am urmat noi?

Programare medic epidemiolog și trimitere analize medic familie

Am făcut o programare la epidemiologie la Centrul de Diagnostic și Tratament Victor Babeș. Ulterior, am fost la medicul de familie și i-am spus că ne dorim o serie de analize generale. Am menționat că dorim aceste analize pentru vaccinurile specifice Asiei de Sud Est. Nu am plătit nimic pentru analizele generale, fiind decontate.

Efectuare analize de sânge

După ce am obținut trimiterea pentru analize ne-am prezentat la un centru pentru recoltare analize (Gral Medical). Fiind analize generale de sânge ne-am pregătit ca în mod normal: am fost dimineața devreme, pe nemâncate- am băut doar apă.

Nu am avut nevoie de programare la centrul la care ne-am prezentat noi. Unele centre impun programare pentru recoltarea analizelor de sânge, așa că ar fi bine să te interesezi din timp.

La 2 zile am obținut rezultatele analizelor și ulterior ne-am prezentat la epidemiologie când am avut programarea.

Consult de specialitate

La primul consult epidemiologic ne-a întrebat de istoricul medical, ce afecțiuni avem sau am avut, a consultat rezultatele analizelor. Am făcut primele 2 vaccinuri și ne-a recomandat 2 analize pentru anticorpii de hepatită A și B.

Analize suplimentare anticorpi hepatită

Aceste analize nu se pot deconta de la medicul de familie și nu există multe centre de recoltare care pot efectua ambele analize. Prin urmare, recomand să faceți aceste 2 analize tot la Victor Babeș sau la centrul pe care-l recomandă doctorul epidemiolog. Noi am alergat la medic de familie, Synevo ca să aflăm toate astea. Nu am întrebat de la început și nu ne-am gândit că sunt așa „speciale”. Aceste analize ne-au costat 90 de lei de persoană.

Tips&tricks pentru Victor Babeș

La Victor Babeș în holul recepției este un anunț care spune că dacă ai programare nu mai iei bon de ordine. Din păcate, nu prea funcționează așa. Există un monitor care emite bonuri de ordine chiar lângă recepție. Noi am selectat prima opțiune de servicii cu plată.

Din fericire, se mișcă foarte repede personalul de la recepție, îți vor emite un document cu ceva detalii despre tine ca pacient (nume, prenume, scop programare, număr episod medical, etc.).

După ce finalizezi consultul, te întorci direct (fără să mai iei bon de ordine) la aceeași persoană de la recepție. Îți va elibera bonul și vei plăti serviciul de care ai beneficiat. Ar fi recomandat să vii cu cel puțin 10 minute înainte de programare ca să ai timp să fii „procesat” la recepție înainte.

Mai multe informații și un număr de contact pentru Victor Babeș găsești aici. De menționat că uneori răspund greu la telefon, dar într-un final te preia cineva.

Am făcut programare la recepție pentru al2lea consult și ne-am prezentat din nou cu rezultatele analizelor pentru anticorpii de hepatită A și B după o săptămână. Am senzația că dacă faci programare la recepție obții un consult mai devreme decât în call center. Deoarece aveam anticorpi suficienți pentru hepatita B, am făcut un rapel doar pentru hepatita A. Urmează să mai facem și ultimul rapel peste 6 – 12 luni.

Interesează-te din timp!

Noi am făcut programările la Victor Babeș și ne-am apucat de analize cu 2 luni și jumătate înainte de a pleca și am fost cam la limită.

Pentru majoritatea vaccinurilor este recomandat să le faci cu cel puțin o lună înainte de a pleca. În perioada aceasta de o lună corpul are timp să producă anticorpii necesari pentru a te proteja.

După cum știi, sunt perioade mai aglomerate în care este greu să obții o programare rapidă la medic epidemiolog (sau la orice tip de medic). Noi spre exemplu, când am sunat la Centrul de Diagnosticare Victor Babeș am obținut o programare la doamna doctor 3 săptămâni mai târziu.

Ia în considerare că durează până faci analizele de sânge, până obții rezultatele. De asemenea, dacă ai nevoie de o reprogramare pentru vaccin este vorba de alt timp „pierdut”.

Sunt situații în care unele cabinete rămân fără stoc de vaccinuri și fie trebuie să aștepți, fie poți căuta tu la farmacii vaccinurile recomandate. Aici e un pic mai tricky deoarece va trebui să depozitezi în anumite condiții vaccinul respectiv. Nu sunt sigură ce doctor îți va face vaccin, mai ales dacă nu e sigur de condițiile în care a fost păstrat.

Nu este recomandat să faci vaccinurile când ești răcit sau gripat, prin urmare dacă ajungi să fii răcit când ai programarea pentru vaccin va trebui să mai amâni.

Cel mai ok ar fi să începi cu cel puțin 3-4 luni înainte ca să fii mai liniștit și sigur că reușești să le faci la timp pe toate. Noi am stat un pic stresați, deși inițial 2 luni jumătate mi s-au părut arhisuficiente.

Cât te costă aceste vaccinuri?

Am văzut prețuri menționate pe diverse grupuri și blog-uri. Prețurile respective cred că se refereau doar la vaccinuri, nu și la consultații sau analize. Spun asta pentru că prețurile menționate erau undeva la 400-600 ron. Prețurile diferă în funcție de oraș, centru medical, ce (și câte) vaccinuri ți se recomandă. Unele cabinete am înțeles că oferă pachet promoțional pentru toate vaccinurile din Asia de Sud-Est. În București sunt mai multe centre cu departament de epidemiologie: Regina Maria, Medicover, Medlife, Victor Babeș, etc. Noi am ales ultima variantă.

Am făcut următoarele vaccinuri (specifice pentru Asia de Sud-Est) și am plătit așa (de persoană):

  • consult epidemiologic- 250 ron;
  • analize anticorpi hepatita A și B- 90 ron;
  • vaccinuri (Typhim, Dultavax și Avaxim)- 375 ron;

Totalul de persoană fiind 715 ron. Am văzut cabinete cu prețuri pentru consult mai mici, dar mai mari pentru vaccinuri. Depinde de tine unde îți este mai la îndemână să mergi pentru a-ți face aceste vaccinuri.

Există reacții adverse imediate?

Nu am să intru în tema legată de efectele adverse pe termen lung. Aș vrea să spun ceva legat de reacțiile adverse pe termen scurt. Eu am întrebat dacă ar trebui să mă aștept la dureri sau febră, deoarece citisem pe diverse bloguri că ar durea câteva zile. Răspunsul a fost că nu ar trebui să simt durere și nici alte efecte adverse.

Unul din vaccinuri mi s-a învinețit și a durut foarte puțin la atingere (câteva zile până la o săptămână după). Alt vaccin s-a întărit și aveam o mică umflătură/gâlmă. La fel, a durut un pic la atingere, cam o săptămână. Cel mai cuminte a fost cel de hepatita A, care nu s-a umflat și nici învețit, doar durea un pic la atingere.

La al 2lea consult i-am menționat doamnei doctor ce reacții am avut și a spus că este în regulă.

Atenție și la alte boli din Asia de Sud Est

Am fost sfătuiți și legat de bolile pe care le poți face din cauza „țânțărimii” și pentru care nu există vaccinuri: malarie, febra dengue. Nu ne-au fost recomandate pastile pentru malarie, în schimb ni s-a recomandat să evităm pe cât posibil zonele recunoscute ca fiind cu risc mare pentru malarie. Să încercăm pe cât posibil să ne protejăm cu soluții împotriva țânțarilor: atât peste haine, cât și peste piele. Legat de coronavirus concluzia a fost cea pe care am prezentat-o pe larg aici.

Informează-te înainte de a lua o decizie legată de vaccinuri

Sper că ți-ai făcut o idee cam ce presupune treaba asta cu vaccinurile și cât durează. Indiferent dacă alegi sau nu să faci vaccinurile eu recomand să ai măcar o discuție cu un medic înainte și să faci câteva analize generale dacă pleci pe termen îndelungat.

Sunt persoane care au plecat 6 luni nevaccinați și nu au pățit absolut nimic. Am văzut și cazul unei tipe care a stat în concediu de 2 săptămâni iar la final, chiar înainte de a pleca a fost mușcată de câine și s-a lăsat cu alergături pentru vaccin. Problema era că trebuia musai să facă vaccin imediat, dar să fie același tip de vaccin pe care să-l găsească și în România și să continue schema de vaccinare.

Eu am ajuns la concluzia „better safe than sorry”.

O zi fainăăăă!

Sharing is sexi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.