An sabatic

Experiența noastră în Safari Tanzania

Reading Time: 25 minutes

Uite că după ani de zile în care mă uitam pe Animal Planet sau Național Geographic la fel și fel de emisiuni legate de animalele din Africa a venit timpul să-mi îndeplinesc visul de a le vedea cu ochii mei. Țin minte că maică-mea era disperată că mă uit „doar la animale”. Ba chiar i-am promis că am de gând să plec în voluntariat într-un parc național. Undeva prin liceu și chiar prin facultate am căutat câteva programe de voluntariat și spre nefericirea mea, am aflat că e destul de scumpă participarea. Așa că, safari în Tanzania a fost o alternativă bună și mai puțin (sau la fel de) costisitoare de a vedea animalele în habitatul lor natural.

Cum am ales compania și turul de safari

Am știut de când am luat bilete spre Africa că vreau să mergem în safari. Inițial nu eram foarte sigură dacă o să mai ajungem să facem tura pentru că prețurile mi se păreau foarte mari. După care am dat de site-ul celor de la safaribookings și am găsit o ofertă care părea mai rezonabilă ca buget pentru noi: 3 zile pentru 400 de dolari de persoană. Chiar și așa, mi se părea o sumă foarte mare și ni se cam îndoia inima cu gândul la preț.

Wakanda

Ne-am răzgândit însă când ne-am întâlnit în Zanzibar cu 2 tipe din Cehia, care tocmai veneau de pe continent. Ne-au recomandat să facem safari pentru că merită și ultimul bănuț. Au trecut și ele prin aceleași stadii ca și noi: au cumpărat biletele de avion, sperând că va fi singura investiție scumpă. După care au aflat prețurile pentru orice chestie pe care o poți face ca turist în Tanzania și s-au demoralizat.

Micul nostru dejun a devenit aproape prânz după atâtea discuții, mai ales despre safari. Ne-au recomandat compania cu care au fost ele: Serengeti Wakanda Tours. Au fost atât de încântate, încât am fost dispuși să plătim aproape dublu decât ne planificasem inițial.

Din păcate, când i-am contactat pe cei de la Wakanda nu aveau tur de 4 zile disponibil pentru perioada în care eram noi pe continent. Ne-am dorit 4 zile pentru că din ce povesteau ele, 4 zile erau suficiente cât să nu alergam ca nebunii prin Serengeti și nici să nu ne plictisim sau să fim obosiți.

Focus in Africa

Văzând că nu ne potrivim calendarele deloc, am apelat la alte companii și am cerut oferte. Așa am ajuns pe lista scurtă cu cei de la Focus in Africa și alte 2 companii (Suricata și…am uitat cum se numea ultima companie).

I-am ales pe cei de la Focus in Africa din mai multe motive: aveau review-uri foarte bune pentru safari. Din păcate, pe google notele din review-uri erau mai mici decât cele de pe safaribookings. Însă citind care au fost plângerile, am realizat că majoritatea erau pentru altă activitate efectuată cu aceeași companie: trekking pe Kilimanjaro.

Erau într-adevăr și câteva review-uri negative legate de ghidul pentru safari însă toate au fost date acum foarte mulți ani. Niciun review recent (ultimii 1-2 ani) nu mai menționa vreo problemă legată de ghid sau de tururile de safari.

Ce mi-a mai plăcut este faptul că Focus in Africa este de fapt o organizație non-profit. Profitul obținut este donat mai departe către diverse acțiuni de caritate.

Plata

Legat de plată am avut un pic de emoții pentru că într-un review mai vechi, menționau câteva persoane că au plătit bani suplimentari în timpul safari-ului. Partea cea mai amuzantă a fost că noi am plecat în safari cu un cuplu din Cehia. În dimineața în care ne pregăteam să plecăm, ne ducem la Nelson ca să-i achităm a2a și ultima transă de bani. Am dat mâna cu el, ne-am urat toate cele bune și ne-am îndreptat către supermarket să mai luăm ceva pentru drum.

Mai aveți atât de plătit în prima zi….

Când ieșim din supermarket ne roagă Nelson dacă putem merge la cafeneaua din apropiere, ca să discutăm despre cheltuieli. Eu și cu Dani deja ne gândeam la ce e mai rău, dar ne-am păstrat calmul până am ajuns la cafenea. La cafenea, Nelson se așează frumos și scrie pe o hârtie cele 4 zile de safari. După care a început să ne scrie pentru fiecare zi cât ar trebui să mai plătim.

Eu m-am blocat și am zis că nu e adevărat. Dani era într-atât de nervos că l-a întrebat pe un ton foarte răspicat „De ce?” (de nervi, a întrebat în română 😆 ). Nelson s-a uitat ciudat la noi când ne-a văzut nervoși și ne întreabă cât mai avem să-i plătim. Noi încercăm să-i explicăm plățile pe care le-am făcut în 3 valute 😆 .

După care omul își cere mii de scuze și ne spune că ne-a confundat cu celălalt cuplu. Am respirat ușurați și am început să râdem de situație.

Cash is king

Per total plata a fost super ok, Nelson ne-a acceptat plata în 3 valute. Cursul la care am schimbat a fost unul foarte ok. De ce 3 valute? Pentru că noi am plecat cu ceva dolari la noi, ceva euro și în rest ne bazam să scoatem bani. O parte din dolari îi schimbasem în șilingi tanzanieni și i-am cheltuit în Zanzibar.

Ca să ne ferim de taxele mari la bancomat, am încercat să scăpăm de cash-ul pe care-l aveam, ca să scoatem cât mai puțin. Ulterior am găsit un bancomat care nu avea comisioane, însă ne-am dat seama că dacă am fi plătit doar în șilingi trebuia să umblăm cu o geantă plină ochi de bani cu noi. Nu ne-am simțit safe, și am preferat să avem mai puține bacnote (chiar dacă valoarea era la fel de mare). Ca idee, 1 dolar te costa 2300 de șilingi. Pentru sute de dolari puteți să vă închipuiți de câte bacnote aveam nevoie.

Cash is king în Tanzania, cel mai safe și cel mai ieftin este să veniți cu dolari, pe care să-i schimbați treptat la casele de schimb valutar.

Arusha

În prețul turei de safari au fost incluse și transferul de la aeroport la hotel dar și noaptea de cazare dinaintea safari-ului. Am ajuns la un hotel care nici măcar nu apărea pe google maps, dar a fost cea mai bună decizie. A fost prima oară când stăteam la hotel de când am venit și am avut aer condiționat și apă caldă! (nu că ar fi avut nevoie cineva de apă caldă în Zanzi).

La prânz am mâncat o supă la restaurantul hotelului pentru că eram obosiți după zbor. Eu abia ce-mi reveneam după o toxiinfecție alimentară pe care am căpătat-o în penultima zi, înainte să plecăm din Zanzibar. Eram deja de 2 luni plecați de acasă, timp în care am mâncat doar mâncare specifică zonei. Prin urmare am cedat în seara aceea și am căutat un restaurant cu specific european.

Prin ce trebuie să treci pentru puțină mâncare europeană

Am găsit Pizza Hut. Nu părea să fie departe de hotel, teoretic în 15 minute trebuie să ajungem. Ce nu a știut google maps să ne spună este că pentru a ajunge la Pizza Hut trebuie să trecem printr-o piață cu tarabe la stradă super aglomerată de oameni și de mașini. Nu vă puteți închipui câte mașini, biciclete, tuk-tuk-uri și câți oameni mișunau pe niște străduțe. Și din marea de oameni, noi eram singurii albi. De când am aterizat în Tanzania ne-am simțit mereu în siguranță. Nu știu de ce în seara aia am avut așa o strângere de inimă și abia așteptam să ieșim din aglomerație.

La întoarcere, am ales altă rută pe străzile principale în speranța că e mai liber. Mare greșeală, stradă mai mare, deci aglomerație și mai mare. Ca să nu mai zic că cei pe tuk-tuk-uri, motociclete, scutere și biciclete nu aveau absolut nicio regulă de respectat. Veneau din toate sensurile, inclusiv pe sens opus. Când traversai trebuia fie să traversezi cu un grup și să te rogi să fie totul ok. Fie să te uiți stânga-dreapta mereu și să depășești căte un pas-doi, în funcție de cum apucai. Noi am avut noroc aparent. Cuplul din Cehia spunea că i-a cam hărțuit un tip la un moment dat și a fost ciudată situația.

Experiența noastră în safari

Per total noi am fost mulțumiți de tura de safari. Am stat 4 zile în Safari cu un cuplu din Cehia care au fost foarte drăguți și sociabili. JEEP-ul care ne-a fost aproape casă în cele 4 zile este unul „standard”. Asta însemnând că este o mașină nu prea nouă: scaunele sunt un pic uzate, iar frigiderul era vechi, și avea momente când era zgomotos pentru câteva clipe.

Ghidul a fost amabil, iar bucătarul ne-a gătit mâncare delicioasă. Ce m-a dat pe spate au fost supele lui. Supa de castraveți (caldă) a fost demențială, iar cea de dovleac nu mai zic. Eu nu mănânc aproape nimic care are dovleac, însă supa asta a fost supeeer.

Pole pole

Tot legat de ghid ce pot să zic este că a avut mereu răbdare cu noi: ne-a răspuns la întrebări, ne-a ajutat când am cerut ceva. De fiecare dată când întâlneam animale oprea motorul și ne lăsa să ne uităm în tihnă. Ca să nu mai zic că a fost foarte atent și ne-a arătat și foarte multe animale mici, care nu prea sunt menționate în descrieri. De obicei animalele mari sunt cele mai căutate. Însă noi am văzut extrem de multe alte animale mici pentru care am oprit la fel de mult și ne-a dat mai multe detalii.

În prima seară nu ne-a plăcut cazarea. Am avut un cort mare cu pat, însă pernele păreau cam murdare, drept urmare nu le-am folosit. În rest, camping-ul arăta foarte bine și baia era curată. În a2a seară am avut cea mai faină cazare din toată perioada petrecută în Tanzania. Ultima seară a fost extraordinară: am dormit la cort în interiorul parcului național. Am avut apă fierbinte la duș (aproape o premieră în șederea noastră în țară).

Ce nu ne-a plăcut

Ghidul și bucătarul au fost faini, mai puțin la o fază la care ne-au cam enervat. În a2a zi în Serengeti am oprit lângă o mașină cu turiști care încercau să vadă un grup de 3 lei. Din păcate, în perioada în care am fost noi iarba este foarte înaltă iar ei stând culcați, nu se vedeau mai deloc.

După ce a plecat mașina din fața noastră bucătarul nostru s-a gândit să facă o „faptă bună” și să vedem și noi leii. S-a dat jos din mașină și a aruncat cu o piatră spre leu (care by the way, era chiar masculul alfa). Prima oară a cam ratat și a dat pe lângă el. Așa că s-a gândit că dacă ia un cataroi, poate nimerește mai bine. Ghiiici ce, l-a nimerit. Pe leu. Cu ditai cataroiul. Eu am crezut că leșin, mă gândeam doar cât de inconștient poate fi.

Leul a fost curios să vadă cine a îndrăznit să-l deranjeze. Reacția lui a fost „Pentru o scobitoare…nici nu mă ridic.” Așa că bucătarul a vrut să mai încerce încă o dată, moment în care a intervenit Dani și i-a spus să renunțe. Nu am venit să aruncăm cu pietre în animale ca să le vedem. Nu ne-a plăcut deloc faza asta și ne-a rămas așa, ca un gust amar.

Sunt sigură că nu sunt primii ghizi care încearcă să le facă „pe plac” clienților și sunt sigură că există clienți încântați să vadă leii mai bine, chiar dacă e vorba de aruncat pietre. Dar totuși, ar trebui să vă gândiți și la impactul faptelor voastre.

Parcul Tarangire

Parcul Tarangire l-am vizitat în prima noastră zi. Este un parc relativ micuț (comparativ cu Serengeti). Fiind așa „compact” ai șanse foarte mari să vezi multe animale chiar aproape de drum. Pe noi ne-a dat pe spate experiența din prima zi: multe animale aproape de noi. Am văzut și un grup mare de elefanți care se îmbăiau. 2 dintre adolescenții grupului au avut o tentativă de bătaie. După care un mascul mare, care ne supraveghea a venit aproape de noi și ne-a urmărit. Chiar la finalul zilei, înainte să ieșim din parc am dat de o zonă unde am putut să facem o poză în care se vedeau aproape toate tipurile de animale pe care le-am văzut în ziua respectivă.

Cel mai obraznic animal

Ce ne-a uimit încă din prima zi a fost că animalele nu păreau prea speriate de prezența noastră. O parte din ele erau curioase tare, unora nici că le păsa. Singurele animale care au fost foarte obraznice și care ne-au dat bătăi de cap au fost maimuțele.

Inteligente, ne-au așteptat pe noi și pe cele câteva mașini din parc în zona de picnic. Ghidul ne-a avertizat că dacă nu suntem atenți, ne fură mâncarea din mână. Cât am mâncat, ghidul le tot gonea și ridica mâna să le sperie. Nu mi s-a părut că ar fi cine știe ce obraznice.

Cei mai jefuiți pământeni

Asta până când s-au săturat de cerșit și s-au dus la Dani. Una din ele s-a enervat și i-a o palma peste picior 😆 . După masă, Dani se ridică să meargă la baie și-mi zice să am grijă de clătita rămasă. Nici nu se ridică bine și maimuțica deja era pregătită de atac. Atât eu, cât și Dani (care era deja în picioare) am ridicat mâna la ea să o gonim și s-a prefăcut că se retrage. În momentul ăla, amândoi ne-am relaxat și ninja a revenit cu viteza luminii. Nici măcar nu am apucat să reacționez iar. Până ne-am dezmeticit noi, maimuța aproape că-și termina clătita 😆 .

5 minute mai târziu, cuplul din Cehia se plimba prin zonă. Tipa avea sucul de mango în mână și telefonul în cealaltă mână. Cred că filma sau fotografia, pentru că nu era foarte atentă. Când a trecut pe lângă niște mese pe care așteptau maimuțele, nu a durat decât 5 secunde și am văzut maimuțele cu sucul în mâini și pe ea cu gura căscată 😆 . Oficial, cred că am fost cei mai jecmăniți de la prânzul respectiv.

Serengeti și Ngorongoro

Ngorongoro ne-a dat pe spate de când l-am văzut de la viewpoint. În a2a zi mare parte a ocupat drumul către poarta principală Serengeti ca să plătim taxa. Nu prea am văzut animale multe și a fost obositor. În a3a zi însă ne-a răsplătit cu vârf și îndesat: ne-a permis să luăm parte la marea migrare. Milioane și milioane de animale care migrau. Am rămas paf toți. Nici nu-mi imaginam că am avea șanse să prindem asta.

În utima zi am coborât în crater și peisajul a fost magnific. Dimineața am prins ceață densă, care a trecut imediat ce am coborât. Am văzut specii de animale noi față de zilele trecute. Mai mult, am avut ocazia să vedem rinoceri.

Din ce am înțeles rinocerii sunt destul de greu de văzut. Noi nu i-am văzut de aproape, ci de la distanță însă ne-a ajutat monoclul primit de la ghid. Nu au mai rămas foarte mulți rinoceri în Ngorongoro, se estimează că sunt undeva la 26. Noi în ziua respectivă am văzut aproximativ 12 (adunat toată ziua), inclusiv pui. Din punctul ăsta de vedere am fost foarte norocoși.

Se merită sau nu banii pentru un safari?

Am tot zis că parcă nu prea ne venea să aruncăm cu atâția bani pentru un safari. Totuși cu suma de bani plătită am „supraviețuit” 2 luni călătorind prin România. Sau o lună de călătorit prin Turcia. După experiența avută, cu toate peripețiile avute (vezi și mai jos) pot spune cu mâna pe inimă că au fost cei mai bine cheltuiți bănuți. Cel puțin cei cheltuiți în Tanzania 😆 .

Trebuie să înțelegeți că o mare parte din banii plătiți se duc pe taxe și costuri legate de mâncare, cazare, mașină, etc. Adică pe bună dreptate sunt cerute aceste sume.

Trebuie să fii un pic contra animalelor ca să nu te bucuri de safari. Și chiar și așa nu ai șanse să nu te impresioneze. Când vezi hiene la 10 metri de tine, așteptând să termini de mâncat. Poate-poate or prinde și ele ceva. Când vezi fel și fel de animăluțe și bufnițe sau alte păsări pe lângă cazare. Care sunt curioase și vin la tine.

Cei mai bine cheltuiți bani!

Când vezi ditai animalele de pradă care nu sunt deloc interesate de tine. Cumva te bulversează lipsa lor de interes față de tine. Ele pur și simplu își văd de viața lor. Când vezi niște animale așa de maiestuoase cum sunt elefanți…nu ai cum să nu rămâi uimit.

Pare așa o prostie să te gândești că doar privind niște animale dintr-o mașină, ți se umple inima de fericire… Până la urmă ai văzut animale la fel de aproape și la zoo, nu? Dar nu se compară. Nu se compară să le vezi pe ele libere, în mediul lor natural. Să le vezi atât de multe și atât de aproape fără nimic între voi. Doar o „carcasă” de mașină. Marea migrație te lasă perplex. Nu poți efectiv să cuprinzi cu mintea și să-ți faci o idee de câte animale am văzut.

Zanzibar este într-adevăr ceva special, prin peisajul parcă rupt din paradis și oamenii ireal de buni și amabili. Dar dacă din cauza bugetului ar trebui să aleg între insulă și un safari de doar 4 zile pe continent aș alege clar safari. Și cred că Dani ar face aceeași alegere acum. El, care acum 3 ani când i-am zis că vreau să merg în Africa „la lei”, mi-a zis că el nici bătut nu face asta 😆 .

Ultima zi

În ultima zi ghidul ne anunță că poate veni un șofer abia la ora 4 după-amiaza. Am așteptat în camping unde am avut acces la un punct de belvedere fain și am găsit și un scorpion (bătut cu papucul și omorât de angajații din camping). Eram îngrijorați pentru că aveam bilete de avion la 9 jumătate seara. Înainte să le cumpărăm am confirmat cu Nelson că la cel târziu 5 și jumătate suntem în Arusha să ne luăm bagajele mari de la hotel.

Vă dați seama că nu am fi cumpărat biletele dacă nu am fi primit asigurare că ajungem la timp în Arusha. Și uite-ne în mijlocul Africii, departe de Arusha, așteptând șoferul. Tot calculând timpii de șofat ne-am dat seama că o să fim cam la limită.

Turiști ruși

Și uite că de ce ți-e frică, de aia nu scapi. Șoferul care a venit să ne ia mai avea la bord 2 turiști ruși, care tocmai ce terminaseră și ei tura lor de safari. De când am intrat în mașină am simțit duhoarea de alcool. Și se vedea clar că acești ruși erau în mraja licorii magice care le sclipea în ochi. Și mai ales din engleza lor bâlbâită.

Parcă era un făcut. După experiența din Muntenegru când am stat o zi întreagă pe barcă cu niște ruși, am zis că nu mai vrem să vedem ruși în viața noastră 😆 . Și am dat de ei și în Turcia și în Zanzibar, așa că era imposibil să scăpăm de ei pe continent. Am încercat să nu-i mai urăsc așa tare, cu gândul că scăpăm de ei. Dar geez….e mult prea greu 😆 .

Revenind la oile și rușii noști: îi explicăm șoferului că s-a produs o nefăcută și trebuie să fim cât mai repede în Arusha ca să nu pierdem avionul spre casă. El ne întreabă la ce oră avem avionul și îi spunem. După care face un calcul mintal și ne spune să stăm liniștiți că se rezolvă. Cumva ne-a mai ajutat faptul că el a fost așa calm 😆 .

Cu tot stresul nu mă puteam abține să nu mă gândesc ce norocoși am fost să-i avem pe cei din Cehia cu noi în safari.

Opriri din 10 în 10 minute

Nici 10 minute mai târziu ne oprim să cumpere șoferul apă și să încarce cartela. După care rușii vor musai niște țigări. Nouă ne creștea presiunea în tâmple… Ne gândeam că în ritmul ăsta o să ajungem la aeroport și o să vedem avionul cum decolează fără noi. Deja mă gândeam câte opriri de pipi vor vrea acești ruși după bere 😆 .

Din fericire pentru noi, alea au fost singurele opriri. Ca să nu mai spun, șoferul își reîncărcase cartela ca să-l sune pe Nelson. Și să ne facă repede legătura cu șoferul care trebuia să ne ducă la aeroport. Să confirme hotelul de unde trebuie să ne luăm bagajele și etc.

Cel mai lung drum

De ce am menționat în articolul cu tips&tricks să nu planificați zborurile în ziua când începeți sau terminați safari? Fix din cauza experienței noastre. Am ajuns într-un final în Arusha și surpriză: șoferul care ne-a preluat este același care ne-a adus de la aeroport la hotel în prima zi. Și nu vorbește engleză ioc. Prima oară ne-am chinuit să-l facem să înțeleagă că trebuie să ajungem la hotel mai întâi și nu eram siguri dacă mai știe unde am fost cazați :lol:.

După care am încercat să-i explic că pierdem avionul și să conducă cât de repede se poate. El timid…ne-a zis „Fast…is dangerous!”

Ultimul drum?

Aveam să înțeleg imediat cuvintele lui. Îi mulțumesc din suflet pentru calitățile lui de șofer. Nici în ziua de azi nu pot să înțeleg cum a reușit să meargă cu 100 de km la oră și să ne scape și de un accident frontal cu un tir.

Imaginați-vă așa: drum asfaltat pe un întuneric beznă pentru că nu există iluminat stradal decât pe porțiunea mai aproape de aeroport. Evident, delimitatoare de viteză surpriză sunt peste tot. Din cele la care rămâi cu mașina agățată dacă nu încetinești. Unele sunt improvizate cumva și nici nu le vezi foarte bine.

Mașini, ditai mașinile! FĂRĂ LUMINI. După care, sunt localnici care traversează RELAXAT pe mijlocul drumului. Nu vreau să fiu rasistă prin remarca asta…dar efectiv nu-i vezi noaptea 😆 . Ne-am trezit cu ei în fața mașinii, mai-mai să-i lovim pentru că efectiv nu se văd. Traficul este cel haotic din timpul zilei.

Punctul culminant a fost când un tir s-a gândit el să depășească și a crezut că are timp. Jur că momentul ăsta l-am văzut cu încetinitorul și tot nu înțeleg cum am scăpat de accident. Aproape că am închis ochii, fiind sigură că ne ciocnim, și când i-am deschis, cumva scăpasem de tir. Pentru o clipă infinită am fost față în față cu tirul și nu ne despărțeau prea multă distanță sau prea multe clipe de un sărut fatal 😆 . Eu nu înțeleg cum a reușit șoferul să evite tirul, să iasă cumva un pic de pe partea carosabilă fără să „deraiem”.

Mai bine „Pole pole”

După momentul ăsta îmi venea să-i zic șoferului să meargă cu 10 km/oră. Prefer să mai plătesc o avere pe biletul de avion, nu mă deranjează. Nu știu ce a fost în capul meu. Mă gândeam cumva că au totuși drum mai bun spre aeroport și nu e așa populat de mașini și oameni.

Când am ajuns la aeroport, pe de o parte îmi venea să-i las bacșiș omului. Pe de altă parte eram așa agitați și fericiți că suntem în viață că nici nu-mi aduc aminte cum am ajuns de la mașină în aeroport. În aeroport înainte să intrăm ne tot întreba o tanti de test. Noi în toată agitația, eram „Ce test tanti?! că aproape ne-am dat viața să ajungem aici…nu ne oprești tu cu un test” 😆 .

În fine, ne-am lămurit că nu e musai testul. La fel de agitați și grăbiți am fost la security unde ne-au pus să ne și descălțăm. Așa de grăbiți am fost că ne-am dus desculți până la check-in (nu că ar fi fost distanță mare). Eu nu știu cum am trecut de controlul de security. Eram atât de agitați și de pe altă planetă că mă mir că nu le-am părut ciudați.

Ne-am mai calmat un pic la check-in când tanti de acolo era mult prea calmă. Cu toate astea la pașapoarte ne-au trimis înapoi ca să completăm niște formulare pe care aparent le rataserăm.

„Unde ați fost cazați?”

No bun, completăm formularele și ne ducem fiecare la alt ghișeu cu gândul că terminăm mai repede. Și înainte de a pune ștampila pe pașaport pentru ieșire încep să primesc întrebări. Ce am făcut în Tanzania, unde am fost cazați, etc. Mi-a căzut fața pentru că mă gândeam la Dani care de obicei cred că abia știe în ce țară suntem 😆 . Mă și gândeam cum îl bagă la interogatoriu pentru că nu știe unde am fost cazați.

O dată în viața a reținut și el când trebuia cazarea 😆 și am scăpat și de pasul ăsta. Și ca să vedeți surpriză…a trebuit să așteptăm destul de mult până să urcăm în avion. Deci pentru ce ne-am riscat noi viața?!

Cert este că mai peste tot în Tanzania cred că și dacă ajungi cu 5 minute înainte să decoleze avionul tot ai șanse să-l prinzi. Și cam așa s-a terminat aventura noastră care oricum a fost memorabilă, nu aveam nevoie de adrenalina de la final, dar na…Uneori viața ține să-ți mai reamintească niște lucruri. Deci încă o dată: Încercați să nu organizați plecarea cu avionul în zile când sunteți la ore bune distanță de aeroport.

Partea bună a fost totuși că avionul a fost aproape gol. Prin urmare cred că a fost singurul meu zbor din istorie când am dormit blană ore întregi. Asta pentru că am avut fiecare câte un rând întreg de scaune pe care să dormim întinși.

Vă las aici poze și filmări. Vă dați seama că nu am reușit să surprindem nici 20% din ce-am trăit noi acolo. Spor la scroll.

Sharing is sexi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.