Vorbe de duh

Jumătate de an de blog!

Reading Time: 7 minutes

Hei, hei, împlinim jumătate de an de când ne-am pornit blog -ul! Nu prea sunt cu aniversările de obicei, dar de data asta am simțit nevoia să sărbătoresc. Planurile ne-au cam fost date peste cap, de când cu Covid. Cam nimic din ce ne-am propus nu s-a îndeplinit așa cum era inițial. Nici măcar planurile legate de jurnalul de călătorii.

Am simțit nevoia să sărbătoresc pentru că m-am implicat mult în proiectul ăsta. Vreau să împărtășesc câteva impresii după juma’ de an de blog și ce-am învățat în perioada asta.

Consumator de timp

Cu mult timp înainte să-mi treacă mie prin gând să scriu propriul jurnal de călătorii am aterizat pe un blog. Într-un articol spunea ceva de niște motive să nu-ți faci un blog. Nu mai țin minte exact pe care blog am citit asta, însă am reținut câteva lucruri de acolo. Cele care mi-au rămas în cap sunt: îți consumă foaaarte mult timp, trebuie să investești și bani și primul an e cel mai greu.

Așa cum am mai zis eu și în alte dăți: sunt lucruri care până nu le testezi pe propria-ți piele, nu te convingi de ele. M-am gândit că e consumatoare de timp treaba asta cu blogging-ul, dar nici chiar așa. Cel puțin, la început am fost foarte entuziasmată și voiam să pun site-ul pe picioare cât mai rapid. Ghici ce, doar până am configurat toate treburile, am ales o temă a durat vreo 2 zile. Cred că are legătură și cu faptul că sunt nehotărâtă. Au fost zile când am stat să lucrez la blog și 10-14 ore, mai multe zile la rând.

Nu va fi niciodată perfect!

Nu prea eram hotărâtă să-l fac public. Mi se părea că am multe de retușat și de adăugat. Până la urmă, mi-am dat seama că nu voi fi niciodată pregătită să fac public blog-ul. Mereu mi se pare că aș putea să-i mai adaug ceva, să mai modific, să mai corectez. Așa că, l-am făcut public cam la 2 săptămâni după ce am început să scriu din aventuri.

Cumva, asta mi-a dat o responsabilitate față de cititori și am început să bibilesc mai mult la blog. Am căutat chiar și căi de a-l optimiza. Mă gândeam că acum chiar îl vede lumea, trebuie să fie mai ok! Știu că nu arată prea grozav și se vede că sunt începătoare (într-ale povestitului, ale blogging-ului, etc.), dar cu puținele mele cunoștințe acumulate am încercat să-l fac citibil.

Trebuie să investești bani

Apropo, am investit timp și în a căuta cel mai bun site de hosting la un preț decent. Am stabilit de la început cu Dani că voi scrie în jurnal în primul rând pentru a împărtăși pasiunea asta de a călători. Cum nu întrevedeam un câștig din asta (sau cel puțin nu pentru început), nu am vrut să investesc bani prea mulți. Banii îi țineam bine la ciorap pentru aventurile noastre din anul sabatic. Și uite așa, am descoperit că totuși te costă mai mult decât te aștepți toată treaba asta. Poate dacă mă pricepeam la construirea de site-uri și web design, era mai ok.

În afară de banii investiți în blog, am investit și într-un laptop. Eu nu aveam laptop înainte, iar laptopul lu’ Dani nu mai merge decât dacă e ținut în priză. Cum eu voiam să țin un jurnal de călătorie în anul sabatic, trebuia să avem ceva portabil. Așa că uite-ne și cu un laptop nou cumpărat la care am investit un pic mai mult decât am plănuit inițial. Asta pentru că-mi doream să aibă performanțe ok și memorie suficientă.

Investești emoții în blog

Am avut cele mai mari emoții când am făcut public blog-ul. Pentru cine mă știe face-to-face îi este clar că sunt o persoană introvertită. De obicei sunt sociabilă doar cu prietenii apropiați. Și cu cei apropiați nu socializez mereu pe cât și-ar dori unii. Așa că a fost un mare pas pentru mine să expun gândurile mele din călătorii.

De obicei încerc să nu mă gândesc la ce ar zice alții de ceea ce fac. Dar când am început să postez mă întrebam: „Oare o să citească cineva ce scriu? O să găsească cineva interesant ceva din ce scriu? Dacă o să am multe greșeli și mă fac de râs?” Dacă…dacă dacă! Au trecut repede emoțiile. Am fost atât de fericită că aș putea să inspir pe cineva să plece într-o călătorie, încât m-am concentrat pe scris.

Primul an e mai greu

Cică primul an e mai greu. Cred într-adevăr că așa este, mai ales pe un domeniu unde se găsesc atât de multe informații deja, pe o piață suprasaturată. Știu că ai la dispoziție atâtea blog-uri mai vechi, mai faine, forumuri, etc. Doar că ce-am vrut să subliniez în jurnalele de călătorii este partea de experiență.

Cum te simți când călătorești și niște străini te primesc la ei la masă și te fac să te simți ca acasă. Și când vezi că uneori gândești la fel pe un subiect anume cu un om aflat la celălalt capăt de lume. Sau când vezi că vezi lucrurile atât de diferit, față de o persoană care trăiește în aceeași țară cu tine. Oricum ar fi, experiențele astea sunt unice. După o perioadă, muzeele încep să semene între ele. La fel și orașele. Dar oamenii, discuțiile cu ei și experiențele vor fi mereu unice.

E greu pentru că, dacă nu ai experiență cu blogging-ul s-ar putea să te simți overwhelmed la un moment dat. Atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere inspirațional. Te poți demotiva destul de ușor. Dacă nu ești o persoană cât de cât populară, nu o să ai atât de mulți cititori la început sau followeri. Și cumva, m-am simțit demoralizată din punctul ăsta de vedere. Mă întrebam dacă totuși are sens să mai continui. Părea că nu transmit informații interesante, întrucât aveam doar câțiva zeci de cititori (adunați) care mă „vizitau” când și când.

Cu toate astea, am decis că merită să continui…Fie și Tocmai pentru cele câteva persoane care intră să citească ceea ce scriu.

Despre susținerea pe care o primești, tot în primul an

Un alt punct care m-a demoralizat a fost amânarea anului sabatic din cauza Covid-ului. Urma să scriu atâtea lucruri interesante, și dintr-o dată eram blocată în casă. Ce a fost și mai demoralizant a fost că au fost prieteni și cunoștințe care nu mi-au spus nimic când am anunțat că o să țin un jurnal de călătorii. Nu tu un felicitări, nu tu baftă, nu tu nimic.

Nu m-a deranjat lucrul ăsta în special, pentru că na…fiecare cu interesele și prioritățile lui. Doar că în momentul în care s-a anunțat că se închid granițe, că intrăm în izolare…Au răsărit colo și colo persoane care păreau îngrijorate de situația noastră. Că nu am mai putut pleca, că ni s-au dat planurile peste cap, că nu am fost inspirați cu perioada aleasă. Că vai ce amărâți suntem pentru că ne-am lăsat și job-urile pentru asta. Spuneau de păreri de rău, însă mie mi se părea cumva că se bucură de ghinionul nostru.

Din fericire, am avut parte de mai multă susținere din partea familiei, a colegelor de muncă, a prietenilor. Faptul că mami și Dani își fac timp (la inițiativa lor) să citească ce scriu și să-și dea cu părerea este arhi-suficient pentru mine și mă încurajează.

Câteva lecții învățate

Echilibru

După jumătate de an de blogging am realizat și învățat că deși este o pasiune și uneori ai inspirație, nu trebuie să lași asta să-ți consume tot timpul. La un moment dat va deveni stresant. Și va fi ca un fel de responsabilitate și începi să nu mai fii fericit de ceea ce faci. Tot citeam că e bine să-ți ții cititorii în priză și să le dai material.

Doar că este epuizant! Așa că de la postări la 1-2 zile, am trecut la postări poate publicate la o săptămână, iar pe insta la 2-3 zile sau chiar mai rar. Am decis să păstrez un echilibru între timpul petrecut pentru a împărtăși gânduri și timpul petrecut pentru a mă bucura de experiențe.

Responsabilitate

Când spui cititorilor că o să postezi un articol, va trebui să te ții de cuvânt. Dar dacă nu ai chef chiar în perioada respectivă să scrii? Sau poate nu ai inspirație sau timp. Trebuie avut grijă cu promisiunile astea. Cel mai bine e ca atunci când promiți un articol să-l ai deja gata și programat. M-a mâncat pe mine să scriu de Slovenia pe un grup de călătorii DIY. Evident, lumea mi-a spus că așteaptă detalii legate de buget și altele. Noi cum am fost cu 2 ani în urmă în Slovenia, a fost greu să caut în arhive, Revolut, gmaps toate informațiile pe care nu mi le aminteam. Dar am promis articol…așa că târâș-grăbiș a trebuit să scriu.

Grijă mare la pozele postate, nu doar pe blog

Tot pe grupul de facebook cu călătorii DIY am postat o poză de la o plajă care arăta foarte bine. Noi doar ne-am plimbat în zona respectivă și am făcut poza pentru că mi-a plăcut enorm de mult peisajul de mare combinat cu muntele. Evident că lumea a început să întrebe de resort-ul de lux din imagine. Era o plajă cu mai multe șezlonguri și de aici a pornit totul. Cumva articolul meu era acum popular în jurul unui resort de lux. În condițiile în care noi ne dorim să promovăm călătoritul fără a cheltui o avere. Așa că, am învățat să am grijă și la pozele selectate, să nu mai promovez accidental ce nu doresc.

Cititori, followeri, like-uri

La început de drum am început să citesc articole cu tips&tricks pentru bloggeri novici. Unele promovau site-urile sau grupurile de facebook care creșteau artificial numărul de like-uri sau followeri pe insta, spre exemplu.

Sinceră să fiu, tentația e mare. Când vezi că depui efort pentru a scrie și te apreciază doar 6, 10, 22 de persoane e demotivant. Te gândești că poate dacă ar vedea lumea 100 de like-uri, ar fi mai interesați să citească sau să dea un like.

Până la urmă mi-am dat seama că dacă fac asta îmi fur singură căciula. Am decis să păstrez în minte partea aia cu „primul an e cel mai greu” și să păstrez doar like-urile pe bune. Or fi ele 22 de like-uri, dar cele 22 de persoane chiar apreciază fotografia sau ceea ce am scris.

Deci cum e să ai un blog ?

Cred că mai sunt multe de spus, dar nu-mi vin acum aranjate așa, într-o ordine. Per total treaba asta cu blogging-ul este interesantă. Îți aduce satisfacție, dar uneori și frustrări. Pe care dacă înveți să le manage-uiești, ieși pe plus cu lecții învățate. O perioadă am mai citit și alte blog-uri de călătorii pentru că-mi plac povestirile și pățaniile lor. Și am învățat să apreciez mai mult ce scriu alții. Asta pentru că acum știu câtă muncă și emoție stă în spatele unor rânduri.

De ceva timp încerc să citesc cât mai rar alte blog-uri pentru că mi-am dat seama că dacă îmi place ceva îmi rămâne în cap lucrul respectiv. Iar când scriu, după ceva timp îmi vin idei și par că sunt ale mele 😆 .

Faza e că mi-a venit ideea să adaug o categorie nouă pe blog cu ce gânduri sau lecții învățate mă întorc din călătorii. Am stat un pic să mă gândesc cum să denumesc categoria respectivă și mi-a venit în minte „De duh”. La ceva timp după ce am scris și articole în categoria asta, aterizez pe un articol de la Zanzibarezul. Când mă uit la meniu, apare categoria „De duh”. Eu am mai citit acum mult timp din blog-ul lui și probabil mi-a rămas în minte denumirea. Doar că am făcut legătura prea târziu că probabil de aici mi-a venit inspirația.

Deci per total e cu suișuiri și coborâșuri. O mai dau în bară, dar învăț destul de multe. Cred că important e să fii perseverent și să nu renunți. Sinceră să fiu, e plăcut să știu că sunt persoane care citesc ce scriu și ajung să aibă parte de experiențe faine în locurile recomandate de noi.

La cât mai multe experiențe faine împreună!

Dacă vrei să aflii mai multe despre noi, aruncă un ochi aici.

O zi fainăăăă!

imaginea „de copertă” este preluată de pe https://bayofseo.com/.

Sharing is sexi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.