An sabatic

Jurnal de Bodrum, 2

Reading Time: 10 minutes

Hei, hei! Trece repede timpul când ai treabă. Ne-a luat cam o săptămână și un pic să terminăm reparatul, văruitul și curățenia la parter. Am răsuflat liniștiți că am terminat treaba și de-amu urmează relaxarea.

S. (proprietara hostelului, vezi aici povestea) ne-a răsplătit cu o cină faină tare: cotlet de miel, spanac cu legume și orez picant. Noi speram să ne plimbăm destul de mult în cele câteva zile libere, însă munca ne-a obosit mai tare decât ne așteptam. Așa că am lăsat-o mai moale și a fost mai pe chill.

Usturoooooi!

Într-una din seri ne-a adus prietena lu’ S. hamsii. Ne-am strâns la masă împreună cu fiul proprietarei și ceilalți membrii ai trupei din care face parte. Ne-am înfruptat cu toții din hamsii cu lămâie, salată verde cu ceapă, pâine. Hamsiile aveau gust așa cum mi-l aduc eu aminte de când eram mică și mergeam la mare cu ai mei. Singurul lucru care a lipsit și ar fi făcut cina asta perfectă a fost…usturoiul.

Până să ajungem în Turcia nu ne-am dat seama cât de mult folosim usturoiul/mujdeiul. Într-una din seri am gătit noi cartofi prăjiți, cu mujdei evident. Toată lumea de la masă (din Turcia, Canada, Pakistan) era surprinsă de combinația asta: cum? usturoi așa…cu apă?! Spre final nu prea a mai rămas mujdei deci bag de seamă că le-a plăcut totuși.

Mâncare

Ne place cum gătesc turcii, până și Dani a încercat foarte multe feluri de mâncare chiar și vegetariene sau cu miel. Asta până a făcut alergie pe jumătate din corp de la un sandviș cu ficat de miel. Din 4 persoane care am mâncat la fel, doar el era roșu peste tot. A fost o aventură să găsim farmacia deschisă sâmbăta. Plus că atunci când am ajuns, farmacistul nu prea vorbea engleză. Așa că am sunat-o pe S. și am rugat-o să traducă (era mai rapid decât cu google translate). Dani a primit niște pastile și deși a trebuit să le ia cel puțin 3 zile, i-a trecut din prima seară urticaria.

În rest la mâncare…numai de bine. Shaorma lor este mult mai sănătoasă ca a noastră în ideea în care ei nu pun cartofi prăjiți și nici sosuri. Doar carne, legume proaspete, ardei murați, pătrunjel.

Am mâncat mult și de la restaurante locale, unde deși mâncarea nu arată neapărat foarte fancy sau apetisantă, gustul e genial. Dacă Dani s-a apucat de mâncat orez…nu știu ce să zic mai mult.

Beyler Kunefe&Dondurma

Cel mai bun desert l-am mâncat la un restaurant care doar kunefe gătește. Cred că este știut mai mult de localnici, este în Gümbet, cam la 40 de minute de mers pe jos de centrul Bodrumului. Dacă vreți kunefe, recomand să mâncați doar de acolo- există și bus local care vă duce în apropiere dacă nu vreți să mergeți pe jos.

Am plătit pentru o porție de kunefe cu înghețată și mult fistiiic 22 de lire turcești (aproape 12 lei). Înghețata a fost foarte bună, kunefe proaspăt făcut. Alături de kunefe ne-au servit din partea casei cu apă, lapte și ceva fistic. Pentru că mi-a rămas gândul la kunefe am vrut să încercăm iar, doar că nu mai aveam timp să mergem atât de mult și am zis să încercăm lângă casa proprietarei.

La același preț am primit doar kunefe cu nu așa mult fistic (fără apă, fără lapte, fistic separat, înghețată). La restaurantul respectiv nu făceau kunefe. Îl aduceau de altundeva gata făcut și doar îl încălzeau. A fost ok la gust, dar nu s-a comparat cu primul.

Gümbet

Pentru că tot am ajuns în Gümbet ne-am zis să facem o plimbare în jur. Pare un oraș turistic, dar mai părăsit…mai dezolant. Plaja este mai faină decât în Bodrum pentru că are mai mult nisip și lățime mai mare. Aici a pus ochii pe noi un câine tare amuzant și prietenos. Trebuia musai să-l mângâi, dacă te opreai din mângâiat trăgea de tine sau de adidași până îl băgai iar în seamă.

Ne-a prins un apus frumos aici, în timp ce ne miram de multitudinea de oameni veniți să pescuiască. Unii pescuiau la linie (cel mai probabil nu aveau permis de pescuit). Tanti care ne-a dat pe spate, undeva pe la 50+ ani, se ocupa simultan de vreo 10 linii- hotărâtă tare să gătească pește la cină 😆 . Amuzante sunt și pisicile, care așteaptă în apropiere, poate-poate o scăpa ceva și pentru ele. Nu știu de ce, dar mi s-a părut ciudat să văd pisici la mare, pe plajă.

Apus în Bodrum

Când am mai fost pe insule sau peninsule am observat că apusul este un eveniment important în viața localnicilor, iar Bodrum nu face excepție. Nu contează dacă ești bogat, sărac, ai scaun pliabil sau nu. E aproape o tradiție să vii cu familia sau prietenii la apus, acompaniați de o bere sau nu. Privești apusul, mai discuți despre ziua care tocmai a trecut. Mi se pare foarte tare să îți faci timp pentru asta, mai ales pentru că în București parcă ajunsesem să nu ne mai bucurăm de nimic. Rareori mai observam când a apus soarele.

Drumul către Myndos

Din autogară am luat un dolmuş (autobuz local) către Gümüşlük în căutarea Myndosului. Eu aveam impresia că a fost mare oraș antic, important. Aparent din punct de vedere istoric nu a avut mare importanță (cel puțin așa zice wikipedia). Cert este că era destul de mare pentru că drumul se găsește în Gümüşlük, iar porțile pot fi văzute în Bodrum.

Ne-a ajutat o puștoaică să găsim autobuzul rapid și ne-a spus că putem plăti șoferului. Mai nou, cu Covid nu mai pot accepta cash (cel puțin în Bodrum), ci poți plăti fie cu cardul, fie cu un card special de transport. Pentru că nu avea rost să ne complicăm cu cardul de transport, am plătit cu cardul aproape 6 lire turcești de persoană.

Gümüşlük

Gümüşlük este un orășel/sat foarte drăguț. Cu siguranță mai turistic și mai scump (poate și din cauză că am încercat o terasă la buza mării). Ne-am plimbat de-a lungul plajei, Dani a încercat și drumul vechi. Eu din păcate aveam blugi și era cam adâncă apa, așa că am zis pas.

Ne-am oprit la o terasă să încercăm sucul de mandarine Bodrum (pe care Dani îl vânează de când am ajuns) și ceai. Am stat la malul mării și ne uitam la un grup care exersa un sport pe apă (am uitat deja denumirea).

La întoarcere am văzut steagul Turciei înfipt într-un vârf și-am zis să facem plimbare până acolo. Zis și făcut, pe dibuite am reușit să ajungem în vârf de unde se vede foarte fain orașul. Înainte de vârf, este și o plajă foarte faină, mică-mică dar perfectă pentru 2 persoane.

Plajă și o carte bună

Ne-am cam îndrăgostit de plaja de sub morile de vânt. Foarte puțină lume vine în zona asta, așa că avem parte de liniște și o plajă aproape doar a noastră. Într-una din zile ne-au însoțit 2 câini și au stat cu noi lângă mare. Dani mai încerca să prindă pește, eu mai încercam să citesc dintr-o carte pe care nu am ales-o foarte bine. Este în engleză, este interesantă, însă are un vocabular destul de bogat și trebuie să îmi notez din cuvinte. Așa că cititul merge greoi.

Turcia așteptări vs. realitate

Nu pot încă să-mi formez o părere, mai ales că mai avem cel puțin 2 săptămâni și multe zone diferite din Turcia să le vedem. Înainte să plec citisem ceva despre Turcia cum că nu e chiar nesigură, dar mai bine să-ți păzești spatele și bagajele. Și că ar fi bine să ai grijă să nu porți haine decoltate sau fuste scurte până la genunchi. Și că o să găsești peste tot toalete turcești. Că turcii sunt oportuniști, haotici și încearcă să profite.

Mare parte nu au coincis deloc cu realitatea. Ne-am simțit foarte în siguranță: spre exemplu casa proprietarei a rămas mereu descuiată când plecam de acasă. Nu am încuiat niciodată ușile.

Turcii pot fi într-adevăr tupeiști și încăpățânați, mai ales când vine vorba de a vinde/a câștiga ceva. Dar nu toți sunt așa, iar noi ne-am obișnuit să-i ignorăm pe cei care o fac. Sau să-i refuzăm.

Haotici sunt, mai ales în trafic și mai ales pietonii; cei la volan mi se par înțelegători și dau prioritate și când nu ar trebui 😆 . Dacă vrei să treci în siguranță strada, mai bine o faci la roșu 😆 . Și legat de îmbrăcăminte a fost total pe dos. Pentru că Bodrum e o zonă unde sunt mulți turiști sau oameni strămutați de prin toată țara, majoritatea nu prea religioși și deci nu se aplică treaba cu îmbrăcămintea decentă. Am văzut localnice cu pantaloni scurți-scurți, haine mulate și decoltate.

HES Code

Chiar am avut o discuție cu câteva persoane legate de HES Code. Când am cumpărat biletele, pe site-ul celor de la Pegasus scria mare că trebuie să te asiguri că ai HES Code* (unde steluța spunea că doar cetățenii sau rezidenții au nevoie de acest HES Code). Așa că am stat liniștiți: am zburat, ne-am plimbat cu autobuzul 2 săptămâni și nu ne-a cerut nimeni HES Code.

Asta până când ne-am hotărât să mergem în Pamukkale (de fapt, Denizli și apoi Pamukkale). Ne-au zis clar: ‘No HES Code, no ticket’. Se pare că dacă te folosești de transportul în comun, dar pe distanțe mari e musai să ai așa ceva. Ca idee HES Code e un cod generat pe baza datelor din pașaport, în ideea în care monitorează pe unde mergi și dacă ai contact cu cineva care se îmbolnăvește de Covid.

Am încercat să generăm codul prin SMS, fără succes. Am încercat zeci de combinații. Long story short: După mult ajutor de la google, de la băiatul care vindea biletele de autobuz și S. am reușit să generăm un cod cu aplicația și unul prin SMS pentru mine.

Problemele ar fi că aplicația funcționează greu și prost și doar pentru o persoană (sau copii ei). Prin SMS nu reușeam să respectăm formatul mesajului. Am căutat pe multe site-uri care ar trebuie să fie formatul și aparent nu era ok. Așa că, dacă aveți nevoie de HES Code trebuie să trimiteți de pe un telefon cu SIM din Turcia la 2023 un SMS cu următorul format:

HES(spațiu)ROM(spațiu)NUMĂR.PAȘAPORT(spațiu)ANUL.NAȘTERII(spațiu)NUME.FAMILIE(spațiu)NUMĂR.ZILE.ȘEDERE

Exemplu pentru Ion Popescu care este cetățean român și vrea să circule prin Turcia 25 de zile:

HES ROM 123456789 1992 POPESCU 25

Atenție mare la spații și la greșelile de tastare. În cazul în care depășiți numărul de zile menționat, se poate regenera un alt cod HES cu noul număr de zile dorit. Dacă nu vreți să cumpărați cartelă SIM, rugați proprietarul hotelului să vă ajute cu generarea codului.

Fratele nostru din Bodrum

Cât am stat în Bodrum, ne-am lipit de un tip tânăr care vinde suc de rodii, ceai și cafea. A fost foarte simpatic și amabil așa că ne-am propus să revenim mereu la el. Am venit de atâtea ori, încât de vreo 2 ori ne-a făcut el cinste cu ceaiul și cafeaua, ne-a mai adus și mandarine.

Ne povestea că este obosit pentru că a lucrat aproape singur o perioadă și trebuie să ducă ceaiul în multe locuri. Ne-au plăcut buclele lui și numele farsian. Cam la o săptămână ne-a șocat pentru că se bărbierise complet. Ca să ne povestească că a primit control, Covid related, și i s-a spus că din motive de igienă trebuie să se bărbierească.

Noi eram „no way….” Oare de ce nu l-a pus să se și tundă?! Bag de seamă că și turcii au unele reguli la fel de lipsite de logică cum sunt și în România.

Când a aflat că plecăm ne-a lăsat instagram-ul lui și ne-a spus că dacă avem întrebări sau avem nevoie vreodată de ajutor, să-i scriem. Și așa ne-am luat rămas bun de la prietenul nostru, care ne-a învățat câteva cuvinte în turcă și cu care am exersat cele câteva cuvinte pe care le știm 😆 .

La revedere, Bodrum

Ne-a plăcut în Bodrum, deși ne-a încercat cu diverse sentimente de la fericire, bucurie la ceva nervi sau frustrare. A fost prima noastră întâlnire cu Turcia și prima experiență în afară din anul sabatic. Mă bucur că am început aici, chiar dacă multe lucruri aduc aminte mai mult de Grecia. Am rămas în Bodrum mai mult decât ne-am așteptat, dar ne bucurăm că a fost așa.

S. și-a luat la revedere de la noi la câteva pahare de vin în seara dinainte să plecăm. Ne-a povestit mai multe despre ea și familia ei și despre viața în Turcia, despre călătorii. Noi, aproape în toate locurile unde am fost în anul sabatic am lăsat ceva în urmă. În principiu picturi făcute de mine, care mi se păreau că se potrivesc cu un mesaj mare pe spate. De data asta, „pictura” a fost mare cât parterul unei casei, iar mesajul unul mic, într-un colț.

Ultima de la care ne-am luat la revedere a fost Miso, pisica care a dormit cu noi. Am făcut greșeala să o luăm în casă cu noi prima noapte și și-a făcut un obicei să doarmă fie între noi 2 și trage de plapumă (și așa cam mică). Sau doarmea peste noi, iar la cele 5 kilograme ale ei, încep să se simtă după o vreme. Așa că în serile ulterioare dacă nu o băgam în casă, cerșea și o oră de la balcon până intra la noi.

Următoarea destinație…Pamukkale. Oare ce aventuri ne așteaptă aici? Dacă îți plac poveștile noastre, aruncă un ochi aici peste jurnalele de călătorie.

O seară fainăăăă!

Sharing is sexi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.