An sabatic

Jurnal de Bodrum

Reading Time: 14 minutes

Suntem în Turcia de ceva timp și aproape în fiecare zi trebuie să le explicăm turcilor, că nu suntem turci și nu înțelegem ce spun 😆 .

Bodrum parcă seamănă prea tare a Grecia, nu aduce a Turcia. Peisajul, clădirile albe cu rame albastre, flori multe. Diferența se vede doar la oameni, mâncare.

Pisici, ceai și rodii

Sunt impresionată de cât de multe pisici sunt în zonă. Cred că doar 5% din ele chiar sunt ale cuiva, în rest, sunt ale tuturor. Din loc în loc, lumea le lasă apă, mâncare. Sunt multe, de toate culoriile, mai pufoase, mai răzlețe, majoritatea sunt prietenoase.

Îmi place că sunt lăsate libere, dar îngrijite de către toți. S. (proprietara hostelului la care stăm) ne-a spus că totuși e neplăcut să strângi suprizele după toate care vin pe la căși). Și câini sunt destul de mulți, majoritatea prietenoși și liniștiți. Unul anume ne-a cucerit total pentru că este foarte deștept și nu te lasă până nu te joci cu el (să-i arunci o sticlă goală de apă și ți-o aduce înapoi).

Ceaiul negru, știam că este atât de iubit de turci dar parcă nu-mi imaginam turcii umblând cu tăvițe speciale pentru ceai, pline prin tot orașul. Nu știu exact dacă la restaurantele mai turistice se servește mereu, însă la restaurantele locale e musai.

Rodii, rodii everywhere. Țin minte prima dată când ne-a adus mama noastră de la piață rodii. Eram atât de încântată de fruct, încât la primul test la școală (în clasele I-IV) am ținut musai să menționez asta într-o propoziție.

Învățatoarea nu auzise de fruct, așa că mi-a tăiat cuvântul și mi-a scris mare, cu roșu „roșie”. Am fost așa ofuscată că mi-a tăiat cuvântul meu corect 😆 .

Rugăciuni, religie și politică

Unul din avantajele de a fi singuri în hostel este că proprietara are mai mult timp să stea cu noi și să ne răspundă la întrebări. Ne-a spus că sunt destul de puține persoane religioase în Bodrum, cu toate că sunt multe moschei de unde se aude rugăciunea de 5 ori pe zi.

Eram curioasă ce se întâmplă cu oamenii religioși, trebuie să aibă grijă mereu să fie acasă când se apropie ora de rugăciune? Dacă-l prinde rugăciunea pe drum, își scoate covorașul de rugăciune pe stradă și se roagă? S. a râs când m-a auzit. Mi-a spus că majoritatea fie au grijă să fie acasă atunci când e vremea de rugăciune, fie se duc rapid în cea mai apropiată moschee.

Am discutat un pic și despre politică. A2a zi când am ajuns noi a fost Ziua Republicii și toată lumea îl celebra pe Atatürk. Toată ziua s-au vândut steaguri ale Turciei, s-au auzit cântece patriotice, iar seara a fost o celebrare unde s-au spus câteva cuvinte și la final s-a cântat imnul.

A fost un pic ciudat să-i văd pe toți atât de patrioți, drepți, mândri, disciplinați și toți cântând fiecare vers al imnului. Pentru că mie turcii îmi par rebeli, haotici. Plus că nu mi-era clar de ce este încă sărbătorit cu atâta patos Atatürk.

Atatürk

S. ne-a povestit că pentru ei Atatürk este cel care a format Turcia. Și care într-un timp scurt a reușit un progres uimitor. Fără Atatürk, tatăl Turciei, țara nu ar fi existat. Și spre exemplu teritoriul unde se află acum Bodrum a aparținut cândva Greciei, însă cumva a fost atacat de turci iar Atatürk a reușit să negocieze cu Grecia astfel încât să păstreze mare parte din teritoriul actual. Grecilor le-a fost cedată insula Kos, cu condiția ca Turcia să păstreze peninsula Bodrum (și probabil și alte teritorii).

Mi se pare așa amuzantă istoria spusă de ambele părți. Țin minte că acum ceva ani, eram în Grecia mai exact în Rhodos. O insulă disputată îndelung între greci și turci. Un ghid (de origine română) ne povestea despre greci și despre antipatia lor asupra turcilor. În Grecia tinerii se pot înscrie voluntar în armată, iar ghidul nostru a întrebat unul din tineri: pentru ce se pregătesc? Cu cine luptă?

Răspunsul a fost dat scurt și la obiect: „cu dușmanii”. Care aparent sunt turcii (încă). Am îndrăznit să o întreb și pe S. care e perspectiva ei/ a lor, a turcilor. Din punctul lor de vedere teritoriul a fost cucerit de Turcia, deci este teritoriul lor, chiar dacă cu mult timp în urmă a fost al grecilor. Grecii îi blamează că le-au furat din obiceiuri, tradiții și port. Turcii spun că de fapt e o combinație din ce a fost înainte și cultura lor 😆 . Aproape că nu e nicio diferență față de discuția avută cu proprietarul hambarului din Delnița. Veșnica discuție, Transilvania e a României ori ba?

Atatürk și raki

Am citit o carte acum ceva timp, ca de obicei nu-mi aduc aminte numele și autorul. Era vorba despre viața din Turcia. Una din fazele care mi-a rămas întipărită în minte era legat de descrierea unui turc adevărat. Nu ești turc adevărat dacă nu ai steagul, împreună cu poza lui Atatürk. Trebuia să ai un fel de altar în casă cu aceste 2 obiecte, plus o masă în apropiere unde să stai și să închini raki de Ziua Republicii.

Cine ar fi zis că un an mai târziu, o să stau undeva pe acoperișul unui hostel, în Turcia. Închinând raki și aflând de ce venerează atât de mult turcii pe acest Atatürk?

Politică

Se pare că există mulți nemulțumiți de președintele actual. Singurul avantaj al acestuia este că este o persoană religioasă (cel puțin așa se afișează oficial) și a câștigat inima tuturor celor religioși.

Ne povestea S. că economia merge atât de prost încât mulți sunt de părere că vor avea aceeași soartă ca și vecinii lor, grecii. Mulți se așteaptă ca în perioada următoare (un an, doi) să ajungă și țara lor în faliment.

Pentru că lucrurile merg atât de prost, au existat niște demersuri pentru a-i ajuta pe cei mai nevoiași și a fost o mișcare „Hang a bread”. Practic, cei care-și permiteau puteau cumpăra mai multe pâini și să le lase în anumite locuri pentru cei care au nevoie, dar nu-și permit.

De asemenea, mai puteai plăti bani în plus la restaurant astfel încât cineva care nu-și permite să poată lua totuși masa. S-a ajuns inclusiv la situația în care unii au plătit mai mult la facturile pentru utilități în așa fel încât să acopere și pentru cei care nu puteau plăti.

Comentariul președintelui la aceste inițiative a fost ceva de genul: Turcia o duce bine, economia crește, nu cred că e nevoie să atârnăm pâini. Nu există cineva în Turcia care să aibă nevoie de asta. Și atunci da, pot să înțeleg de ce lumea este atât de împotriva acestui președinte.

Lira turcească, când sus – când jos

În decurs de aproape o săptămână lira a scăzut foarte mult. Undeva la o liră turcească (50 de bani) în doar o săptămână și jumătate. După care a crescut iar, neașteptat. S. ne spunea că se fac diverse mișmașuri astfel încât pe termen scurt lira turcească să crească iar, dar per total problemele economice se agravează încet dar sigur, pe fundal- în tăcere. Prețurile cresc foarte mult atunci când scade lira la cursul valutar. Dar când își revine lira, prețurile rămân la fel de ridicate.

Cu toate astea, majoritatea lucrurilor ni se par ieftine: benzina (undeva la 3 lei), mâncarea (excepție restaurantele de la buza mării și cele foarte turistice), hainele.

Beş Türk 

Funny (stupid) story: După ce am aterizat pe aeroportul din Bodrum a trebuit să schimbăm niște bani pentru a putea plăti autobuzul spre oraș. Când ne-am așezat în autobuz, înainte de a plăti biletele îi cer banii lu’ Dani. Eram curioasă cum arată bancnotele lor.

Prima bancnotă pe care am pus mâna avea o tipă. Eram surprinsă, pentru că noi nu avem nicio femeie pe nicio bancnotă din România (din câte știu eu). Pe verso era un nene mustăcios. Eram curioasă și cine e nenea. Dani spune că el bănuiește că e ceva important, sau chiar președintele pentru că apare pe toate bancnotele.

Eu indignată îi spun că nu are cum pentru că pe o bancnotă e un nene mai bătrân fără mustață. Iar pe altă bancnotă era un nene mai tânăr cu mustață. Și încercam să le găsesc numele…Și îi zic: „Uite, ăsta e Beş Türk, celălalt Yirmi Türk.”

Nu trec 2 secunde și pufnesc în râs, îmi dau seama că de fapt cele 2 „nume” înseamnă 5, respectiv 20 de lire turcești. Și da, pe toate bancnotele lor apare Atatürk, uneori mai bătrîn, alteori o idee mai tânăr.

Wendy

Am mai povestit de Wendy și în celelalte jurnale. Am ajuns în Turcia pentru că ne invitase Wendy să stăm cu ea. Teoretic trebuia să stea ea într-o vilă și ne invita la o experiență de genul couchsurfing într-una din camerele din vilă. Între timp, ea vorbise cu S. (proprietara hostelului la care am ajuns să stăm). Ea avea nevoie de reparat și văruit niște pereți de la parterul casei. Și ne-am zis că mai bine facem o faptă bună și ajutăm în stilul workaway: 4 ore de lucru pe zi, contra 2 mese pe zi și cazare gratuită.

Totul a fost ok primele zile cât doar ne-am plimbat după care am discutat cam ce am avea nevoie să ne apucăm de treabă. A fost bine și în prima zi cât am făcut doar cumpărăturile și am strâns din lucruri.

De la „We” la „it has to be done”

Problema a început când a început munca efectiv. De la „we” (noi facem împreună) s-a ajuns doar la „it has to be done” (cineva trebuie să facă. Cine? Aparent noi, că eram mai tineri- adică fraieri).

S-a retras ușor-ușor ba pentru că nu poate căra chestii. Ba pentru că nu ajungea la tavan, ba pentru că e prea mult praf. După care nici nu ne lăsa să muncim, venea și ne spunea să facem într-un fel sau altul și nu accepta alternative.

La un moment dat într-una din zile a vrut să ceară ore extra liber pentru că eu și Dani muncisem peste program. N-am zis nimic atunci…pentru că am încercat să avem o discuție cu ea. Iar reacția ei a fost exagerată și începuse să țipe. Ne-am zis că nu e rost de scandal, mai bine ne terminăm treaba după care ne despărțim* de Wendy și ne vedem de drumul nostru.

Dar într-una din seri Wendy chiar a întrecut orice măsură, până și eu mi-am pierdut răbdarea. Long story short: Wendy a plecat din casa proprietarei și a vrut să stea la hostel din nou. S. probabil că a nu a acceptat asta pentru că a plecat a2a zi de tot, chiar și din Bodrum din ce am înțeles.

Noi am rămas și am terminat treaba pentru că așa ni se părea normal. Proprietara nu avea nicio vină, iar noi am promis că o ajutăm să repare și să văruiască – nu să rămână cu folie în toată casa, un șantier. Vecinul ei, un om super extra drăguț, ieșit la pensie după ce toată viața a lucrat în construcții a venit și ne-a validat munca; ceea ce ne-a bucurat enorm.

Mai mult, vecinul este atât de drăguț: ne-a adus fructe, ne-a adus unelte. Și vorbește mereu cu noi deși nu știm o boabă turcă și nici el engleză. Dar cumva…ne-am înțeles.

Lecție învățată

Cumva mă așteptam la ce a făcut Wendy, dar nu așa exagerat. Pentru că este totuși mai în vârstă și pentru că și la Șinca mai trăgea mâța de coadă. Pe de altă parte nu mă așteptam să fie așa scandalagioaică, încât să pun până și eu piciorul în prag. Pentru că totuși în România cât am călătorit împreună a fost destul de ok. Doar că na…plimbarea-i plimbare, iar munca-i muncă.

Nici nu știu exact ce lecție să zic că am învățat pentru că de vorbit vorbisem dinainte și stabilisem tot: de la program la listă de cumpărături, la ce facem și cum facem. Noi ne-am zis că nu mai facem însă workaway cu altcineva.

Și practic după 2-3 zile de plimbat și rătăcit pe străzile din Bodrum, ne-am petrecut mare parte în casa proprietarei. Am propus să lucrăm cam 8 ore pe zi ca să terminăm cât mai repede și să avem apoi zile complet libere cu cazare și cina asigurate în continuare. După ce munceam aveam timp să mergem la plajă, să prindem apusul și apoi să mergem la hostel pentru cină.

Mori de vânt, plajă liberă

Ne-a plăcut în special un loc în Bodrum: morile de vânt. De fapt plaja, de sub mori unde nu prea vine lumea. Morile de vânt sunt faine de văzut, însă se strânge destul de multă lume la apus acolo. Am găsit o plajă faină, liniștită chiar sub aceste mori, iar pentru noi a devenit rapid locul preferat.

Am vizitat muzeul de la castel, am mâncat înghețată. Am fost invitați acasă la prietena lui S. pentru o cină faină. Am fost la piață de alimente (care este doar de 2 ori pe săptămână cu produse locale, super bune) și am fost și la un târg de vechituri în orașul vecin. Am văzut un teatru antic, dar și Mausoleul din Halicarnas (ruinele). Undeva în oraș se pot vedea și porțile din Myndos.

Evil eye și wishes tree

Ce am observat mai peste tot: ochiul acela albastru, în engleză se numește Evil eye (ochiul dracului). Scopul lui este- contrar numelui, de a te apăra de rău. Simbolul este încorporat peste tot: în clădiri, picturi, obiecte, pe stradă. La fel și acei copaci plini de fundițe sau de diverse obiecte care reprezintă dorințele oamenilor.

Ce nu ne-a plăcut

Nu mi-a plăcut deloc nonșalanța cu care oamenii aruncă gunoi pe stradă. Și nu mi-a plăcut cât gunoi am văzut. S. zicea că nu localnicii aruncă gunoi, ci doar turiștii. Însă noi am văzut vânzători de la magazin care aruncau în stradă ambalaje de la pachete de țigări, țigări, etc. Am văzut chelneri de la restaurantele care erau în buza mării cum aruncă resturi de mâncare direct în mare.

În drum spre morile de vânt am întâlnit niște vaci. Mă întrebam oare ce mănâncă vacile respective? Erau mulți boscheți în jur, majoritatea cu țepi și uscați. Iar iar era plină ochi de gunoaie, mai vechi sau mai noi.

Al2lea lucru care nu mi-a plăcut, sunt unii oameni. Pe de o parte unii sunt drăguți și ospitalieri. Dar sunt și destul de mulți care încearcă să te fraierească, mai ales dacă văd că nu ești turc. Fie îți cer un preț foarte mare, fie când dai banii discut cu tine și ascund o parte din bancnote. După care îți spun că mai trebuie să dai bani, pentru că nu ai dat suficient. Fie nu-ți dau tot restul înapoi.

Noi cumva ne-am obișnuit și întrebăm mereu prețul înainte de a cumpăra orice. Dacă ni se pare scump fie nu cumpărăm, fie negociem dacă se poate. La rest mereu stăm și verificăm și suntem atenți ce bancnote dăm. Am avut destul de mult noroc că am avut-o de multe ori pe S. pe lângă noi și nu a trebuit să ne facem griji pentru asta.

Despre pățaniile noastre în Turcia, mai urmează jurnale de călătorie. Vezi aici cum a decurs anul nostru liber la călătorit.

O zi fainăăăă!

Sharing is sexi!

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.