Jurnal de călătorie

Jurnal de Pamukkale

Reading Time: 11 minutes

Suntem în autobuzul spre Pamukkale și ne gândim dacă a fost o idee bună să alegem varianta asta. Șoferul conduce cam haotic, partea bună este că nu prea sunt așa multe mașini prin munți. Ce ne-a impresionat este că pentru o distanță de aproximativ 250 de km am plătit 30 de lei. În acești 30 de lei ne-au servit și cu apă, cafea, ronțăieli. Plus că ne-au dat cu dezinfectant după fiecare oprire. Nimic fancy, but still.

Bine de știut

Per total s-a meritat alegerea cu autobuzul la cât de serviabili au fost, plus că am apucat să vedem și cum mai arată o parte din țară. Ceva mențiuni pentru autobuzele pe distanțe lungi:

  • e bine să faci rezervare dinainte pentru bilet. Sau le poți cumpăra chiar online (există site-uri separate în funcție de zona în care ești și de autogară);
  • este necesar HES Code. Dacă pentru dolmuș nu cere nimeni HES Code și poți plăti chiar și cash în unele zone, nu la fel stă treaba și pe distanță lungă. Vezi aici ce probleme am avut cu HES Code și cum am reușit să-l generăm.
  • Atenție la autobuzele care duc spre Pamukkale (mă refer la cele de genul maxi taxi la noi, nu la excursiile de o zi). Majoritatea spun că te duc până la Pamukkale, însă nu este așa. Toate duc, de fapt, către Denizli iar de acolo fie trebuie să iei dolmuș de la peronul 76, fie să întrebați dacă oferă gratuit transferul până în Pamukkale (compania de la care am luat noi bilete nu oferea transferul gratuit). Trebuie să întrebați dinainte unde vă lasă exact și dacă trebuie să vă luați singuri dolmuș până în Pamukkale.

Pamukkale la prima vedere

Dolmuș Denizli – Pamukkale, peron 76

Citisem pe un forum că autobuzul din Denizli până în Pamukkale se ia de la peronul 73, dar noi nu l-am găsit acolo. Cineva din autogara a strigat după noi și ne-a întrebat încotro mergem (așa cred..pentru că vorbea în turcă). După ce i-am zis, ne-a arătat unde găsim autobuzul. Ce ne-a surprins la acest dolmuș este că plătești chiar înainte să cobori, nu la început neapărat.

Am rugat șoferul să ne lase lângă un hotel pe care pusesem ochii pe Agoda. Din păcate cu o seară înainte nu am reușit să-l rezervăm din cauza unei erori „tehnice”. Ne-am zis că mai bine nu rezervăm nimic și încercăm la fața locului. La fața locului am aflat că nu mai e disponibilă camera dublă, ci au doar cameră triplă care era un pic mai scumpă. Am plătit 150 de lire turcești pe noapte (aprox. 75 de lei) cu tot cu mic dejun care a fost destul de bun.

Am preferat să o luăm pe aceasta pentru că următoarea variantă online era la același preț, fără mic dejun și nici nu știam cât de curată este. Ori cazarea asta strălucea de curățenie. Plus că nu era un ditai hotelul, ci o mică afacere de familie. Doar proprietarul vorbea bine engleză, însă partea amuzantă este că soția vorbea mai mult cu noi 😆 așa…mai prin cuvinte cheie, mai prin semne.

După ce ne-am cazat și ne-am dușuit am zis să luăm la pas sătucul. Citisem ceva la un moment dat că situația de acolo e una destul de precară pentru că majoritatea turiștilor vin doar în excursii de o zi aici. Cu toate astea sunt destul de multe hoteluri și restaurante.

Este destul de sărăcăcios satul (după părerea mea), deși primăria a amenajat frumos parcurile de copii. Mare parte din localnici se descurcă din turism sau din agricultură. Restaurantele erau deschise, dar aproape goale. Unde am mâncat noi prima dată am fost singurii, iar chelnerul era din cale afară de fericit că am ales să mâncăm la el.

Turcia mai „adevărată”

Primele impresii au fost că, spre deosebire de Bodrum, aici seamănă mai mult a Turcia de care am auzit și pe care am văzut-o în poze. Restaurantele îngropate în covoare 😆 , ceaiul negru este mai intens. Spre deosebire de Bodrum am observat că aici nu se servesc ardei murați (în Bodrum nu era restaurant de la care să lipsească așa ceva pe masă).

Tot spre deosebire de Bodrum lumea încearcă insistent să te convingă să încerci restaurantul lor, hotelul, spa-ul sau ce mai au ei de oferit. Partea bună însă este că par ceva mai puține gunoaie prin sate și orașe. Și parcă lumea nu aruncă gunoiul chiar cu atâta nonșalanță.

Prețurile mi se par acceptabile, fiind o zonă foarte turistică – milioane de turiști trec pragul în această zonă anual. Mi-a părut rău că nu am putut vorbi mai mult cu gazdele. Proprietarul care știa bine engleză nu vorbea decât strictul necesar. În rest am vorbit un pic cu soția, iar cu băiatul cel mare ne-am conversat prin google translate.

Per total, în primele minute a fost dezolant pentru că deși vin extraordinar de mulți turiști aici anual, localnicii nu au atât de mult de câștigat din asta. Cel mai mult câștigă companiile de turism din toată țara care organizează excursii de o zi aici. Market-urile care sunt deschise sunt destul de sărăcăcios aprovizionate, în principiu au prostii de ronțăit, pâine, apă și sucuri.

Parcul gâștelor

Ne-a trecut repede tristețea când am ajuns în parcul imediat de sub travertine. Am fost super uimită și încântată de lac și de gâște. Mai ales că atunci când vezi articole sau poze din Pamukkale vezi doar poze de la piscine.

Toate gâștele au fler de turc în ele, se țin după tine și îți cer mâncare până cedezi 😆 . Am nimerit o familie cu 2 pui de astă primăvară, începuseră să aibă culorile de adult dar penele încă erau pufoase. Cei mai adorabili au fost cei 3 pui mici-mici și curajosi care s-au ținut după noi.

Intrarea în parc e gratuită, te costă 1 liră sau 1.5 lire pâinea dacă vrei să atragi toate gâștele după tine.

Pamukkale și Hierapolis

Ne-am rezervat o zi întreagă doar pentru Pamukkale. De fapt nu pentru piscinele în sine ci pentru Hierapolis și speram și la o baie în piscina Cleopatrei.

Din nou, nu prea am auzit de ruinele acestui oraș până nu ne-am interesat de această zonă. Ruinele orașului, ale cimintirului și parcului se întind pe o zonă imensă pe care trebuia musai să o luăm la pas.

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul

Legat de Pamukkale nu mi se pare că se merită cele 80 de lire pe care le plătești daca vrei să vezi doar travertinele. Noi am plătit 100 ca să avem acces și la situl arheologic și la travertine. Cred că ne-am cam luat țeapă pentru că am văzut intrând în sit și persoane care aveau bilet doar de 80 de lire.

Locul în sine este interesant, nu neg asta. Plus că mi-am dorit să ajung aici de când eram în gimnaziu. Tocmai ce ne povestea profa’ de engleză cum a fost concediul ei în Turcia. Și ne povestea de aceste piscine cu apă albastră și pământ aaaalb ca varul. De atunci mi-am tot zis că dacă ajung în Turcia trebuie să ajung și aici.

Singurul lucru este că zona are așa multe de oferit: parcul, situl arheologic unde puteți vedea multe lucruri interesante, plus că puteți observa natura și relieful. Mă râcâie așa un pic când știu că lumea vine în excursie, stă 2 ore îngrămădită la zona de sus unde se văd toate piscinele, își fac poza de story și apoi pleacă. Ce vreau să spun este că m-au impresionat mai mult alte lucruri, decât piscinele în sine.

Sunt multe de văzut și de observat, merită să stați în zonă cel puțin 2 zile. Noi am stat 3 nopți și ni s-a părut suficient să ne bucurăm de ce e în jur fără să alergăm.

Bine de știut

La intrare trebuie să-ți dai jos încălțămintea și să mergi desculț. La început e cam rece apa, dar apoi pe alocuri este fie caldă, fie călâie fie iar rece. Pentru noiembrie mi s-a părut destul de ok vremea cât să nu ne fie prea frig. Am stat și-am pipăit din travertine și ne-am holbat la toate modelele din calcar. Când am ajuns la zona populară nu am stat prea mult, ci ne-am mutat. Am stat undeva lângă niște palmieri unde puteai sta cu picioarele în apă caldă și aveai priveliște peste toată zona, până la munți.

Ce este de menționat este faptul că prețurile se schimbă considerabil de la an la an și ar fi bine să verificați pe site-ul lor înainte.

Ceață

De când am ajuns în zona asta încercăm să ne dăm seama ce este în atmosferă de totul în jur se vede în ceață. Ne gândeam că poate din cauză că se văd munții care sunt la o distanță considerabilă. Plus lumina puternică, praf și poluare și se formează această „perdea”.

Munții deși sunt la distanță mare, se vede că sunt imenși și se văd foarte subtil pe fundal. Aproape se vede doar conturul lor- fix ca’n picturile în acuarele. Nu pot să uit o fază din excursia cu autobuzul până în Denizli: eram practic pe șosea, dar într-un punct foarte înalt, pe munte. În față urma o vale și imediat iar un munte imens, în vale este orașul Denizli. Diferența de nivel fiind destul de mare, când am început să coborâm părea că o să picăm în oraș. Combinația de altitudini, orașul imens care părea că se întinde în toată valea și munții imenși din spate m-au dat pe spate.

Ce faci o zi întreagă la piscinele de travertin din Pamukkale?

Nu am stat chiar o zi întreagă, ci undeva de pe la 10 până pe la 5 seara când am coborât din nou la gâște. Cel mai mult a durat să vizităm situl arheologic pentru că este imens. Din ce am văzut lumea mai mult umbla pe poteca principală. Însă noi am îndrăznit să urcăm și să mișunăm prin toate potecile mici și înguste făcute în iarbă.

Atenție la vipere

Am avut un pic emoții o perioadă pentru că fix înainte să pornim spre ruine ne-a atras atenția o pisică care vâna insistent ceva. Când ne uităm…era o viperă. Părea pui și din ce am reușit noi să identificăm pe google ar fi vorba de vipera berus. Am încercat să fac o poză, însă până m-am mișcat eu cu aparatul, pisica deja zgornise șarpele într-o scorbură în pământ. În Bodrum ni s-a confirmat că sunt șerpi și scorpioni, și că asta e perioada când încep iar să se miște mai mult – vara fiind prea cald.

Am vrut să facem o oprire și la piscina antică (piscina Cleopatrei) însă apa nu părea atât de caldă pe cât mă așteptam, prețul a fost mult mai mare decât scria pe un forum (100 de lire de persoane). Unde mai pui că plăteai separat și un locker dacă voiai să-ți lași lucrurile. Așa că ne-am holbat un pic la toate ruinele căzute în piscină în urma cutremurului și ne-am pornit spre ieșire.

Final de zi reușită

Apusul ne-a prins hrănind gâștele. Am avut un moment de nervi pentru că mi-a dat Dani și mie pâine să le hrănesc. Imediat au început să iasă multe din lac și să mă urmărească pentru pâine 😆 . Nu reușeam să le fac față așa că unele au început să sâsâie.

Nu-mi place deloc când sâsâie, pentru că atunci când eram mică la țară la vară’mea trebuia să aducem gâștele acasă. De câteva ori au încercat să ne atace și pe mine, și pe verișoară-mea. Acum când sâsâiau, eu îl strigam pe Dani să le zgornească și el stătea și râdea ca un trist ce e.

Până la urmă am reușit să păstrez un pic de pâine pentru rațe și a venit un câine să ne iubească. Seara ne-a prins luând o cină copioasă și gustoasă într-un local mai departe de strada principală.

P.S. Dacă-ți plac poveștile noastre, ne poți urmări toate aventurile aici.

Sharing is sexi!

2 comentarii

  • Misu

    Salve!

    Frumos, frumos. Îmi place ce am văzut și citit.
    Dar căutătorul de nod în papură din mine nu a putut să nu vadă că aveți niște murdărie pe senzorul de la aparat.

    Spor.

    • Gab

      Avem, avem. M-am ofticat tare mult cand am vazut pozele pe laptop. Dupa ce am vazut pozele din ziua respectiva, am curatat muuult mai des aparatul :)).
      In fiecare seara eram cu pompita :)).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.