An sabatic

Jurnal de sabatic, 3 (partea I)

Reading Time: 7 minutes

Am plecat 2 și am ajuns 3 😆

S-or sfârșit și cele 2 săptămâni cât am stat la Șinca și era timpul să ne mutăm. Eram tare indeciși încotro să o apucăm, însă după o discuție cu Alina am reușit să aliniem repede lucrurile. Am decis că mergem în direcția Darabani, cu 2 opriri: una prin Harghita și una în Iași. Când să plecăm din Șinca, ne propune Wendy să ne angajeze ca ghizi prin România și să ne plimbăm. In mare ideea era să o luăm cu noi pe unde ne plimbăm și ea ne plătește benzina.

Nu spunem nu

Nu m-a încântat ideea pentru că „angajat” înseamnă niște obligații pe care nu le voiam. Am plecat să călătorim în ritmul nostru unde și cât vrem. Însă înainte să plecăm în sabatic ne-am propus să fim mai deschiși la a încerca lucruri noi, să nu spunem nu la ofertele care vin. Prin urmare, i-am zis că poate veni cu noi și ne descurcăm cumva.

Într-un final nu a plătit banii de benzină și gaz, dar a plătit mesele. Și dacă stau să mă gândesc bine a fost mai ok așa. Pe mine m-a încântat ideea de a veni cu noi. Este un pic trăznită, amuzantă și are un fel cald de a fi. Și este amuzant modul în care rămâne surprinsă când află lucruri noi și o aud spunând: „Crezi în niște chestii sau crezi că știi ceva și ajungi într-un loc nou și-ți dai seama că totul nu e chiar așa cum credeai.”

Despre experiența cu Wendy o să povestesc mai multe, dar nu acum.

Delnița

Cu câteva zile înainte să plecăm din Șinca am reușit să găsim o cazare pe lângă Miercurea-Ciuc, la un hambar. După ce ne-a propus Wendy să plecăm împreună, am rezervat rapid și ultima cameră pentru ea.

Ce-am făcut în Harghita? Hmm, a fost destul de greu să părăsim cazarea. Cam ăsta e dezavantajul cazărilor faine, parcă nu-ți vine să părăsești locul de cazare și să explorezi 😆 .

Am făcut un traseu și-am dat nas în nas cu ursul. Ne-am plimbat prin sat și în satul vecin. Ne-am dat cu bobul (o experiență foarte faină). Am făcut grătar și ne-am relaxat împreună cu gazda noastră.

Despre curajul de a comunica

Mi-am dat seama că dacă Wendy nu ar fi fost cu noi, cu siguranță șederea noastră nu ar fi fost atât de plăcută. Gazda noastră părea genul de om mai rece, care nu ar vrea să fie deranjat. Cu toate astea, datorită lui Wendy am reușit să facem rost de lucruri suplimentare de la el 😆 , să discutăm mai multe și să aflăm povestea hambarului.

Nu mi-aș fi imaginat că acest om care părea genul care preferă să stea singur/deoparte o să povestească despre iubirea vieții lui deși e o poveste tristă, despre cum s-a mutat în hambar, despre tatăl său, etc.

A fost foarte încântat de magnetul de la Dani cu care am scos 5 căni vechi din fântâna lui 😆 printre care și una superbă, roșie cu inimi albe. Ne-a însoțit la o plimbare de seară până în satul vecin și am luat masa împreună. La final, l-a surprins plăcut pe Dani. L-a văzut pasionat de aeromodelism și i-a oferit cadou 3 aeromodele aproape complete. Dani a fost atât de încântat încât i-a zis mulțumesc cred că un sfert de oră încontinuu și nu-i venea a crede.

De fapt, ca să vedeți cât de tare l-a dat pe spate gestul, când ne-am urcat în mașină a zis: „Gata, de azi sunt un om mai bun. Că am văzut eu că dacă ești deschis și generos primești lucruri bune înapoi” 😆 .

Despre preconcepții

Pentru noi e prima oară când ajungem în zona Harghita și nu știam mai multe decât că-s mulți urși și maghiari. Din știri mai știam de scandalurile între maghiari și români dar nu le-am dat chiar foarte mare atenție, știind optica un pic deformată și exagerată din mass-media.

Chiar dacă știam că e o comunitate foarte mare de maghiari și că nu prea vorbesc limba română tot am rămas uimită de faptul că prioritară este limba maghiară (anunțuri, reclame, avertizări, etc.). Wendy a propus să oprim la un magazin de cartier să vedem cum suntem primiți 😆 .

Într-un final am oprit la un magazin chiar înainte de Delnița pentru că Dani voia să încerce berea Harghita. A fost primul care a intrat în magazin din 3 bărbați și a fost ultimul care a ieșit. Când a ieșit îl întreb ce-a pățit și aparent el a intrat și tot zicea „Bună ziua!”. Timp în care localnicii intraseră peste el și cereau rapid în maghiară. Într-un final l-a văzut o tipă de la casă că e mai „rătăcit” și s-a dus la el vorbind în maghiară. Dani încearcă din nou: „Bună ziua!” 😆

Din fericire, i-a răspuns într-o română mai stâlcită și au rezolvat treburile. Noi am avut o experiență foarte plăcută în Harghita și lumea a încercat pe cât posibil să ne răspundă în română și să ne ajute. Sunt sigură că există și maghiari care refuză să vorbească română (asta în cazul în care știu limba) și tratează urât „românii”. Experiența noastră a fost totuși la polul opus față de ce mai auzeam din mass-media, așa că tind să cred că adevărul e undeva la mijloc.

Cu mașina’n drum în Harghita

Cu câteva zile înainte să plecăm noi spre Harghita, părinții mei au plecat cu surorile din partea mamei în excursie la Lacul Roșu și au făcut pană undeva în Ghergheni. Partea tricky este că mătușa mea nu avea roată de rezervă (I know…noi eram perplecși când am auzit că au plecat la drum lung fără roată de rezervă).

Când m-a sunat era super emoționată pentru că lumea oprea să-i întrebe dacă au nevoie de ajutor. Localnicii au oprit și le-au lăsat mâncare, un număr de telefon în caz că au nevoie de cazare și nu rezolvă cu rezerva. Cineva s-a dus inclusiv până acasă ca să verifice dacă are o roată de rezervă să le ofere.

Partea cea mai amuzantă a fost că era întuneric și ai mei stăteau înghesuiți în mașină de frica urșilor în timp ce noi coboram cu lumina de la frontală din pădure.

Despre hambarul din Delnița

Despre cazarea noastră nu am decât cuvinte de bine. Cu câteva zile înainte să pornim spre Harghita căutam cazare și am văzut hambarul care mi-a plăcut instant. Problema era că noi ne-am setat un buget zilnic, ca să nu cheltuim totuși toți banii pentru 2 luni prin România 😆 . Cazarea nu este extraordinar de scumpă pentru ce oferă, însă ne depășea bugetul.

Mă tot uitam de cazări mai ok la preț și din când în când mai reveneam la pozele de la hambar. Dani când m-a văzut așa încântată a zis să-l luăm și compensăm noi cumva când stăm la Iași sau la Alina. Nici măcar n-am ezitat, am și rezervat și a fost cea mai bună decizie.

Hambarul a fost renovat ca parte dintr-un proiect ce a avut ca scop renovarea mai multor hambare vechi din țară. Găsiți multe lucruri vechi prin casă și prin hambar, luate de prin sat sau de la târguri de vechituri. Veți găsi destul de multe flori interesante prin curte deoarece fosta proprietară a fost botanist.

O chestie șmecheră pe care am văzut-o a fost o ustensilă de strâns mingi de tenis, dar folosită pentru merele căzute 😆 . Mi s-a părut ingenioasă ideea și amuzantă, vezi aici cum arată o astfel de ustensilă.

Mascota hambarului a fost o pisică foarte lipicioasă și drăgăstoasă, Mimi.

Cu bobul

Aș vrea să zic că cea mai faină parte din Harghita a fost la Ski Gyimes. Dar din fericire, sunt undeva pe același loc cu socializarea cu gazda și o familie venită din Sibiu, experiența cu ghidul din rezervația naturală . Nu știu sigur dacă întâlnirea cu ursul pe traseu e pe același loc sau doar un piiic mai sus.

Foarte pe scurt: există bob în Gyimes și e foarte tare. O tură costă 15 lei de persoană, de evitat în weekend-uri și mai ales la ora prânzului. Noi am fost într-o marți sau miercuri dimineață și la prima tură am avut „pârtia” doar pentru noi. Din păcate filmarea pe care am făcut-o a ieșit foarte prost, din cauză că noi am mers cu viteză și toate trepidațiile se resimt în filmare 😆 .

Vizualizați versiunea HD 🙂

O zi fainăăă!

P.S. Dacă tocmai ce-ai aterizat pe blog și nu știi care’i baiul și cine suntem, vezi aici.

Sharing is sexi!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.