Vorbe de duh

Nu ne mai putem concentra nici măcar cât un pește! Cum ne afectează social media

Reading Time: 6 minutes

Despre cum ne afectează social media viețile de zi cu zi.

Așa cum îți povesteam și aici, am făcut un traseu de 2 zile în Munții Ceahlău, unde am stat cazați o noapte la cabana Dochia. Mai multe detalii organizatorice despre traseele urmate găsești aici.

Exact zilele astea, înainte să plecăm pe traseu, nu știu cum s-au aliniat astrele și am citit câteva articole legate de dependența de internet și social media. Unul din articole este chiar legat de părinții dependenți de social media care ajung să-și ignore copii, sau despre părinții care (conștient sau nu) încurajează copii să ajungă dependenți de internet sau social media.

Vezi aici un articol, scris de o fostă colegă de muncă care, să nu spui că nu ți-am zis, nu are copii. Probabil aici cei cu copii vor interveni cu observația că noi ăștia fără copii nu știm „cum e”. Da, într’adevăr, noi ăștia fără copii proprii și personali 24 din 24 de ore nu știm ce înseamnă. Nu degeaba există vorba: „Am fost cel mai bun părinte, până am avut copii!”. Dar tind să cred că aici nu e problema despre a știi cum e să ai copii sau nu. E vorba, așa cum zice și Oana, de moderație și de a ști cum să gestionezi unele lucruri. Prin „lucruri” mă refer inclusiv la plictiseală, dependența de social media, dificultățile prin care treci când ești părinte (prin care trec și au trecut orice părinți).

Atmosfera de la cabană

Când am ajuns la cabană seara, după 12+ ore de când eram trează și după un traseu sănătos, nu voiam decât un duș și o ciorbă caldă. Văzusem peste zi cam care e treaba cu comenzile pentru mâncare și știam că se mișcă greu cei de la bucătărie și nici nu prea sunt locuri libere la mese.

Din fericire, am nimerit chiar o masă unde aveau loc 3-4 persoane. Eu i-am zis lui Dani că vreau ciorbă de văcuță și am ocupat masa pentru noi 3 (eu, Dani și Andrei P., coleg de muncă cu Dani). A durat ceva până au apucat ei să dea comanda la bucătărie. Eu m-am uitat un pic peste pozele făcute pe traseu și apoi am început să observ lumea din jur.

Copii luminați la față…de telefoane

Nu am putut să nu observ în dreapta mea 3 familii cu copii. Adulții mai stăteau de vorbă, mai verificau telefoanele. Cel mai probabil verificau ce se mai întâmplă în social media la cât scroll dădeau. Dar copiii…erau strânși toți pe 2 laturi de masă, concentrați mai spre colț. Toți aveau fețele luminate de telefoane. Nu am stat să-i observ chiar toată seara, nici nu știu exact cât au stat pe telefon, dar din ce am observat când le-a venit mâncarea a fost cam singura perioadă când au lăsat telefoanele. Păreau totuși să fie la curent cu aceste gadget-uri și să fie obișnuiți să le folosească destul de mult. Asta în condițiile în care copiii aveau vârste între câțiva ani și probabil vreo 7-8 ani era maximul.

Da, copiii concentrați pe telefoane sunt mai liniștiți și probabil și mai puțin gălăgioși. Dar era o imagine atât de tristă a ceea ce vedeam, total diferită față de conceptul meu despre copilărie. Într’adevăr în fiecare generație există ceva care își pune amprenta într-un mod mai „apăsat”. La noi probabil a fost televizorul sau poate au fost jocurile video? Evident, acum ne afectează și pe noi era internetului și a tehnologiei la distanță. Dar vorbesc de ce ne-a influențat când eram mici.

Social media: amprenta asupra unei generații

Și eu am fost lăsată să mă uit la desene animate când eram mică. Dar una din diferențe cred că este legată de măsură. Pe mine mă mai trimiteau ai mei și pe afară, mă mai puneau și la treabă în casă sau stăteau cu mine să-mi verifice temele.

A2a diferență ar fi legată de atitudinea noastră, a adulților. Nu vrem, din diverse motive: oboseală fizică sau psihică, sau poate lene, sau poate din inconștiență sau din cine știe ce motiv să impunem unui copil să nu facă ceva ce este cu siguranță nociv pe termen lung. Nu vrem să ne asumăm (încă) 10 minute, 30 de minute de plânsete sau crize și le dăm acel device să se calmeze.

Noi singuri, cu mâna noastră le întindem telefonul și ne văităm de generația tânără care este „dependentă de telefoane” și nu mai știu cum să comunice face-to-face. Sau mai rău, noi singuri ne plafonăm și ne adâncim în dependența de social media și ajungem să ne ignorăm copii, familia sau apropiații.

Noi suntem cei care modelăm și creștem viitoarele generații de care ne tot plângem!

În natură, dar tot cu gândul la social media

O fază, care mi s-a părut amuzantă, dar tristă în același timp tocmai pentru că subliniază ideea de mai sus. După ce ne-am cazat, înainte să plecăm spre traseul către Vârful Toaca trebuia să plătim camera de la cabană. Andrei a rămas la coadă la bucătărie/recepție să plătească și eu cu Dani am ieșit să ne punem colțarii.

A durat ceva până a ieșit Andrei, timp în care s-a băgat în seamă cu Dani un tip care stătea pe terasa cabanei. Au schimbat câteva vorbe, după care mai vin 2 prieteni de’ai lui. Unul din ei țipa după al3lea amic, care rămăsese în cabană încă. Țipa ca să iasă să facă o poză de grup și să pornească pe traseu. Aparent, tipul care rămăsese în cabană era dependent de net și nu voia să se mai pornească spre vârf.

Partea amuzantă era la prietenul lui care țipa după el și era foarte ofuscat. Și îi ciocănea la geam, l-a scos pe ușă (ca mai apoi să intre iar încă vreo 5 minute). Într-un final la insistențele ofuscatului (pe bună dreptate), au reușit să pornească pe traseu- buba era că ei nu au reușit să prindă cazare așa că trebuiau să coboare până la poale în aceeași seară.

Folosește tehnologia astfel încât să te ajute

Uite așa, încă mă gândesc după ce ne-am întors de pe drum, la aproape 1 noaptea, la faza asta cu tehnologia și social media. Sunt conștientă că toți care avem acces la un telefon și un facebook suntem într-o măsură mai mare sau mai mică dependenți de social media, de internet, de seriale, etc.

Sunt conștientă că și eu uneori exagerez cu social media, vorba aia „verific frigiderul la 5 minute, chiar dacă știu ce am de mâncare în el”. Mă gândesc însă că ar trebui să folosim tehnologia în măsura în care să ne ajute, chit că e vorba de o nevoie de validare socială, de căutare a unor informații pentru diverse hobby-uri, de o fereastră de timp pentru relaxare.

În momentul în care lăsăm aceste lucruri să devină obsesie, să ne afecteze viața în așa măsură în care să îi ignorăm pe cei dragi nouă, atunci cred că ar trebui să tragem un semnal de alarmă. Și în momentele respective ar trebui să facem un pas înapoi și să re-evaluăm anumite lucruri.

Despre echilibru, chiar și cu social media

Cred că în viață e destul de greu să ai un echilibru zilnic, cel puțin pentru unele lucruri. De cele mai multe ori echilibrul îl obții dacă privești pe termen lung. De aceea, e bine chiar și după o săptămână, o lună să încerci să vezi dacă exagerezi cu social media. În cazul în care îți dai seama că exagerezi, încearcă să stai „la relanti” pentru o perioadă, cât poți tu. Nu spun să ajungi la extreme și să renunți de tot la social media. Spun doar să o lași mai moale cu tehnologia și să aloci un pic mai mult timp vieții reale.

Se poate și altfel

În contrast cu cele văzute, tot la cabana Dochia vine băiețelul ăsta mic de aproape 3 ani (așa am aproximat eu) și se duce fix la Dani. Se uită la el și începe să îi ia comanda de mâncare, deși noi comandasem deja la bucătărie. Îi spune ce variante are de ales și se duce la tejghea ca să pună o pilă pentru mâncarea lu’ Dani. L-a chemat ulterior la tejghea pe Dani să-i dea un șervețel și să-l instruiască. După care, a început să strige comenzile de mâncare și uite așa a fost ocupat toată seara micul nostru amic.

Ne-a chemat și pe noi, având comanda „do’nouășpe șinci” (adică numărul 95). Nu aș băga mâna în foc că acel copil nu se uită la desene pe telefon sau tabletă sau că nu se uita la televizor. Dar din cum a interacționat cu noi aș spune cu siguranță ca pare că petrece mai mult timp în prezența unor oameni, decât a unor device-uri.

Promit să revin cu un update după ce voi avea copii astfel încât să ofer o părere mai „avizată”. Între timp vă invit să vedeți filmulețul de mai jos. Prezintă câteva informații și cifre interesante, legat de cum și-a pus amprenta social media asupra noastră. Pe mine m-a dat pe spate faza cu timpul de concentrare al oamenilor versus cel al peștilor. Concluzia e că nu ne mai putem concentra nici măcar cât un pește.

Imaginea de la începutul articolului este preluată de pe https://www.theguardian.com/

Sharing is sexi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.