Detecție metale,  Jurnal de călătorie

Pe urmele armatei române, WW1

Reading Time: 4 minutes

Vă povestesc acuși cum ne-am pornit noi pe urmele armatei române, WW1. Este printre primele trasee pe munte pe care l-am făcut combinat cu detecția de metale Noi am făcut traseul doar până în vârf, iar de acolo ne-am apucat și-am detectat.

Zona este interesantă, am găsit o teacă de baionetă. Dani a găsit o pafta, 2 catarame de la curea, iar la una din ele încă s-a mai păstrat din materialul de la curea! Toate obiecte din perioada WW1. Zona a fost cu atât mai interesantă, întrucât era plin de frăguțe și de afine. Mnom, mnom, mnom! Nu-i de mirare că Dani a găsit mai multe lucruri decât mine.

Cea mai faină parte din zi a fost întoarcerea. După-amiază au venit brusc norii și noi ne-am hotărât să plecăm – nu voiam să ne prindă ploaia pe munte cu cazmale în mână și detectoare nu prea waterproof.

La ieșirea de pe traseu se vedeau norii strânși

Aparențele înșeală uneori. Ne bucurăm că mai găsim bunătate în oameni

Traseul de întoarcere ne-a lăsat mai departe de mașină, față de traseul pe care am venit…așa că a trebuit să mergem pe la marginea orașului un pic. La un moment dat s-a pus pe ploaie destul de serios și ne-am hotărât să ne adăpostim sub un brad (da, știu nu e recomandat pe timp de ploaie, dar nu aveam unde altundeva să ne adăpostim). Deși aveam pelerinele pe noi ploua destul de serios, stăteam noi liniștiți așteptând să treacă ploaia, când ne claxonează un nene cu mașina. Am rămas amândoi uimiți, voia să parcheze unde stăteam noi. Primul meu gând a fost „Frate, plouă cu găleata și tu-mi iei copacul, ca să-ți parchezi mașina? Pff, ce om.”

Când, ce să vezi: omul auzi (haha- a se citi pe oltenește. Nu știu de ce, dar așa mi-a ieșit) la radio că o să dea și grindină și s-a gândit să-și ferească mașina. Ne-a oferit politicos loc pe bancheta din spate, să ne adăpostim până trece ploaia – dacă tot ne-a furat locul. Am rămas plăcut surprinși, dar am refuzat. Noi eram cu pământ pe bocanci, uzi; plus că nu-l puteam ține pe om la mașină până se potolea ploaia.

Cine invită niște străini plini de nămol pe terasa, până trece ploaia?

Nici 5 minute mai târziu ne strigă cineva la casa de lângă brad. Omul ne striga din garajul lui și ne invita pe terasă, să stăm de vorbă până trece ploaia. Noi am fugit repede în garaj și i-am zis că ar fi super dacă ne-ar lăsa în garaj până trece ploaia. Aceeași poveste „nu putem sta pe terasă, vedeți: nămol, pământ, nu vrem să vă facem mizerie.” Omul fuge repede și eu și Dani ne uităm zâmbind unul la altul: Cine invită niște străini plini de nămol pe terasa, până trece ploaia?

Surpriză și mai mare, nenea se întoarce. S-a dus să-și ia țigările, ca să ne țină de urât până se termină totul. Și iacă-tă că începe și grindina de care zicea nenea cu mașina. Dar ce grindină, ca’n povești! Aveam o priveliște de unde stăteam noi spre munți și era atâta grindină încât părea că ninge. Se vedea mirific! „Ninsoare” de iulie…

Pe de o parte îmi pare rău că nu am apucat să facem poze. Eram uzi, telefonul meu era prin buzunar, pe sub pelerină. Pe de altă parte, mă bucur că s-a întâmplat așa. Până la urmă, sunt momente ca astea care-ți rămân întipărite în minte și e mai bine să rămână doar acolo.

Hei, hei! Dacă vrei să afli mai multe despre traseul făcut pentru detecție pe WW1, scrie-ne și îți vom da detalii.

Vezi mai multe din aventurile noastre pe munte aici.

Sharing is sexi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.