România

Plimbare de o zi în Țara Hațegului

Reading Time: 6 minutes

Țara Hațegului

Hei, hei! Prima noastră plimbare după relaxarea restricțiilor a fost mai mult pentru a testa mașina proaspăt scoasă din service. Deși Dani și-a luat concediu, nu prea am apucat să ne bucurăm de el pentru că am avut probleme cu mașina.

Totul a început cu cămara proaspăt renovată a unui restaurant, Roca Brună. Restaurantul este un vechi conac, foarte bine restaurat și păstrat. De curând au transformat camera servitorilor în cămară pentru restaurant. Îmi doream să vedem cămara și conacul așa că am stabilit să facem un drum până în Păuliș.

Traseu Târgu Jiu – Arad

Ne-am zis că dacă tot ajungem aproape de Arad, să ne întâlnim și cu niște (proaspeți) prieteni din oraș. Traseul nostru a fost Târgu Jiu – Cetatea Mălăiești (prin Bumbești Jiu) – Cîrnic (pentru vizionare cascada Lolaia) – Biserica din Densuș – Mlaștina Peșteana – Roca Brună – Arad.

În zonă ar mai fi atât de multe de văzut, dar timpul nu ne-a mai încăput în sac, așa că au rămas pentru o viitoare tură, mai detaliată prin Țara Hațegului.

Cetatea Mălăiești

Cetatea nici nu era pe lista noastră, inițial. Am văzut un semn chiar lângă cel pentru cascadă și am zis că nu poate fi departe și merită o oprire. Ne-o plăcut mult cetatea. Deși micuță, cetatea este într-o zonă foarte pitorească de unde poți să identifici rapid dușmanii din oricare direcție ar veni.

Unde mai pui că a fost evadarea perfectă pentru noi, mai ales cu Coviduț. Nu era absolut nimeni la cetate, nefiind un obiectiv turistic atât de popular. Intrarea în turn se plătește, 5 lei de adult, însă fiind vremurile care sunt nu era niciun angajat, iar turnul era închis. Am vizitat în tihnă interiorul cetații.

Țara Hațegului

Cascada Lolaia

Aventura noastră în Țara Hațegului continuă spre Cascada Lolaia. Drumul până la Cîrnic este unul pitoresc. Nu am reușit să identific exact ce munți se văd în zare. Eu ziceam că vârful seamănă cu Fuji, Dani tot zicea că îi e poftă de Toblerone când se uită spre munți 😆 .

Traseul începe din Cîrnic, este greu de ratat intrarea pe traseu deoarece se blochează drumul (începe un drum forestier prin Parcul Național). Există o parcare și panouri informative chiar înainte de traseu. Nivelul de dificultate este ușor, poate fi făcut și de către copilași. Chiar în fața cascadei este amenajat un punct de belvedere.

Traseul (mai degrabă este o plimbare) până la cascadă durează 10-15 minute. La intrarea în Parcul Național ne aștepta un angajat pentru a încasa taxa de parc. Taxa de parc este valabilă pentru 7 zile, însă n-am fost taxați deoarece am menționat că vrem să ne plimbăm doar până la cascadă.

Pentru cei care vor să facă traseu de hiking până la Cascadă, există Calea Lupilor. Durează 11 ore în total și pornește din Cheile Buții cu punct final Cascada Lolaia.

Biserica din Densuș

În general caut obiective legate de istorie, arhitectură pentru Dani. De data asta, când am văzut informații despre Biserica din Densuș, am știu că-mi va plăcea. Arhitectura este una frumoasă și te cucerește instant.

La această biserică a fost singura porțiune din plimbarea noastră în care am dat peste o mașină de turiști ce tocmai pleca. Un lucru care m-a făcut să mă simt inconfortabil a fost un băiețel pe biclă care ne-a văzut imediat cum am ajuns și nu prea ne-a dat pace. Ne-a întrebat dacă nu vrem muguri de pin că „e cam greu cu banii”.

Nu-mi place când un vânzător ambulant se ține după mine și insistă. Nu am cumpărat de la el nimic pentru că în ultima perioadă noi am mai încercat să cumpărăm de la poartă de la oameni sau de pe stradă. În ideea în care am zis că este mai ok să cumpărăm produse de la oameni, decât din superkmarket.

Ne-am cam luat țeapă: spre exemplu mierea era „îndoită” cu apă. Pentru că la ceva timp, mai aveam doar jumătate de borcan și peste vară a mucegăit. Asta e doar un exemplu. Ne-am propus să încurajăm oamenii care fac produse artizanale, însă să avem grijă de unde cumpărăm. Băiatul nu-mi inspira încredere și nici nu mi-a plăcut că ne-a cam agasat.

În biserică ce ne-a atras atenția au fost ochii „scoși” ale tuturor sfinților. Ne-a povestit cel ce vindea lumânările că biserica a fost atacată de tătari și vandalizată.

Mlaștina Peșteana

La Tăul fără fund/Mlaștina de la Peșteana/Tăul Dracului voiam să ajungem musai deoarece știam că este unul din puținele locuri cu plante carnivore din România.

Din păcate Google maps nu ne-a direcționat prea bine spre mlaștină, însă 2 localnice foarte drăguțe ne-au ajutat să ajungem pe traseu. Au ținut musai să ne zică să nu călcăm în mlaștină.

De la La 2 pași din centrul Peșteana, țineți drumul spre biserica veche și faceți dreapta la prima. Ajungeți pe o străduță și o fundătură, de unde începe drumul pietrelor. I se spune drumul pietrelor pentru că zona este fundul unei mări vechi, care a dispărut. Locația exactă este la capătul acestei străzi, există și un panou informativ care marchează începutul traseului.

Țara Hațegului, un loc misterios și pitoresc

Zona este superbă și pitorească, cu munții veghind din depărtare. Este greu să te rătăcești pentru că din loc în loc sunt semne care te anunță cât mai ai până la mlaștină.

Prima oară când am zărit mlaștina am fost foarte dezamăgită. În primul rând nu părea să fie apă. Pontonul de lemn era într-o stare foarte proastă, mâncat de timp și de ploi.

Ca să nu mai zic că era cât pe aci să ratăm plantele carnivore. Sunt atât de micuțeeee. A trebuit să împingem un pic ultima blană de lemn mai aproape de mlaștină și să fac o poză cu zoom, ca să se vadă planta.

Și după ce am făcut poza, am realizat de ce ne-au avertizat localnicele să nu călcăm în mlaștină: pentru că este foarte înșelătoare. Noi am stat nici 5 minute și ne afundasem cu blana de lemn în apă, care aparent nu exista la prima vedere (părea secată mlaștina).

Localnicii spun că mlaștina comunică cumva cu Marea Neagră (unii spun că ajunge chiar la ocean) și de acolo își trage sursa de apă. În mlaștină sălăsluiesc forțe întunecate, din când în când atrage animale sau oameni, care nu mai sunt văzuți apoi niciodată.

Per total mi-a plăcut mult Țara Hațegului: cetăți superbe, drumuri pitorești, fluturi mulți, fragi, plante carnivore. Și într-adevăr n-am găsit monștrii de plante carnivore cu mari „tentacule” dar este interesant să le vezi în mediul lor natural.

Roca Brună

Deși traseul cumva a fost pentru a ajunge la Roca Brună nu am fost foarte încântată de mâncare. Meniul este unul gourmet, acesta se schimbă în fiecare anotimp în funcție de mâncarea de sezon.

Pe facebook era cotat cu 3 dolari (mediu) în privința prețurilor. Eu l-aș cota la 5 stele. Nu mi-au plăcut prețurile piperate și meniul foarte restrâns. Angajații au fost foarte amabili, iar locația este una de vis, deși ultimii metrii până la conac sunt neasfaltați.

Terasa este într-adevăr foarte frumoasă, iar cămara exact ca în fotografii. Pentru weekend-uri recomandarea ar fi să faceți o rezervare la numărul de telefon afișat pe pagina lor de facebook.

Mai venim în Țara Hațegului!

Nouă ne-a plăcut foarte mult traseul și deja avem pe listă ce mai putem vizita. Țara Hațegului este faină tare și merită timp alocat, cel puțin câteva zile. Țin să zic că pe ruta menționată, drumurile sunt de la foarte bune la bune. Câteva porțiuni au asfalt mai mâncat, însă se conduce fără probleme.

Dacă vrei să vezi mai multe idei de călătorie prin România, aruncă un ochi aici.

O zi fainăăă!

Sharing is sexi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.