Jurnal de călătorie,  Trasee montane

Stairway to heaven (Scara către rai – Vârful Toaca)

Reading Time: 7 minutes

Nu, nu e nevoie să ajungi în Hawaii pentru scara spre rai! Poți profita de un peisaj mirific, în timp ce urci 523 de trepte chiar în România, până pe Vârful Toaca.

Pentru cei slabi de îngeri, care nu pot citi un articol mai lung sau pentru cei interesați doar de detaliile organizatorice legate de tură, vedeți aici mai multe informații. De asemenea, am scris un mic review și despre Cabana Dochia chiar aici.

Traseu împărțit în 2 zile

Îmi doream de mult să ajungem la Cabana Dochia și pe Vârful Toaca. Peisajele sunt de vis, iar tura nu este una prea dificilă. Într-un final am vorbit cu Dani și voiam să mergem să înnoptăm într-un weekend din ianuarie sau februarie. Am vrut să petrecem noaptea la cabană din 2 motive:

1. drumuuul până la începutul traseului este la capătul pământului, undeva la aprox. 6-7 ore de București, în funcție de trafic și rută. Ar fi fost extrem de obositor, dacă nu imposibil pentru Dani să conducă cel puțin 12 ore în total dus-întors și cam 6-8 ore de traseu.

2. Răsăritul magnific, de care te poți bucura chiar din fața cabanei. În principiu traseul până la cabană nu e wow, dar merită încercat traseul cu scări până pe Vârful Toaca și merită cazarea la cabană pentru a prinde răsăritul.

Dezavantajele unui traseu turistic

Zona de parcare

Poate nu pentru toți bucureștenii sau muntenii este cunoscut acest traseu, însă în zona Neamțului este destul de cunoscut, aș putea spune chiar „comercial”. Una din problemele cauzată de reputația traseului a fost locul de parcare. Noi ne-am decis să parcăm lângă Cabana Izvorul Muntelui și abia am prins un loc liber. Ce-i drept, noi am plecat de la 6 dimineața și am ajuns pe la ora 12:00 ziua. Era de așteptat ca în miezul zilei de sâmbătă să fie aglomerat. Nu ne așteptam însă să fie amenajate atât de puține locuri de parcare pentru un traseu atât de tranzitat.

Gunoiul aruncat pe traseu

Altă problemă, care apare o dată cu traficul mai mare, este legat de gunoaie. Ideea este că pe alocuri, uneori chiar la intersecție de trasee sunt amenajate măsuțe și băncuțe pentru a lua masa. Sunt afișe mari pe care scrie „Vă rugăm păstrați curățenia!”, însă nu sunt puse la dispoziție coșuri de gunoi. Din păcate, când mergi în natură nu vezi amenajate astfel de locuri pentru a arunca gunoaiele. De fapt, aș spune mai degrabă „din fericire”, pentru că impactul nostru (al oamenilor) ar trebui să fie cât mai mic asupra naturii. Chiar dacă găsești și panouri amuzante legate de aruncarea gunoiului, tot sunt aruncate gunoaie pe jos. N-am putut să înțeleg niciodată asta: cari un pet de bere, o sticlă de suc, un salam întreg și nu mai poți căra apoi ambalajele goale până la un coș de gunoi?

Prețuri pe măsură

Un traseu comercial, care are o cabană „în drum” are și prețuri pe măsură. Spre ex. noi am plătit pe o sticlă de 0.5l de apă 7 lei. Sunt de acord că cei de la cabană trebuie să-și pună adaosul comercial, plus că cel mai probabil nu e prea ușoară treaba cu aprovizionarea. Dar noi plătim 7 lei pe o sticlă de 10 l în București, sau 2 lei pe o sticlă de 0,5 l, așa că pare un pic cam piperat prețul.

În plus, o cabană mai turistică are și mai multe unități de cazare. Și după cum știți, de obicei cum crește cantitatea scade calitatea (nu e musai, dar în cazul ăsta e valabil). Am scris aici mai multe detalii despre cabană și câteva sfaturi de cum să vii pregătit. Noi știam că este populară cabana și ne-am asumat aglomerația și condițiile pentru că ne doream să vedem peisajele.

Peisajele și fauna sunt mi-ri-fi-ce!

Ce ne-au plăcut au fost priveliștile, atât cele de la răsărit cât și cele din vârf. Am văzut pentru prima oară capre negre! Multe, la modul că a văzut Dani una sau 2 capre de la fereastra camerei noastre din cabană, imediat după ce ne-am cazat. Iar ulterior, înainte să ajungem pe vârf se mai vedea un grup de capre pe o stâncă din apropierea traseului.

Din păcate, erau la o oarecare distanță iar pe camere apar doar ca niște puncte negre. Deși am văzut până acum poze cu capre negre, (nu sunt sigură dacă am văzut când eram mică pe la zoo capre negre) sentimentul a fost foarte fain. Eram ca niște copii mici, entuziasmați. Care mai de care cu camera foto pe fereastră să vadă caprele, să vedem dacă ies în poze. E fain să vezi animale în mediul lor natural, animale pe care le știi doar din cărți sau poze. Nu cred că aș avea aceeași reacție cu un urs sau un lup- sper totuși să ajung să-i admir în continuare doar din poze.

Peisajul de noapte

Cabana Dochia este renumită pentru celebrele fotografii cu răsăritul. Se organizează destul de multe cursuri de fotografie la cabană, cu un search rapid pe google găsești detalii (sau pe facebook poți căuta events după „Dochia”).

Mie sincer, mai mult decât răsăritul, mi-a plăcut peisajul noaptea. Eu m-am cam perpelit un pic până am adormit, m-am trezit destul de des peste noapte. Undeva la ora 2 dimineața m-am trezit și m-am uitat pe geam. Când am văzut cât de demențial arată eram efectiv cu gura căscată și am rămas câteva clipe pe pervaz să mai admir. Undeva pe la 3 m-am trezit iar, cu gândul la peisaj și l-am trezit și pe Dani. Voiam să fac poze, doar că a noastră cameră era singura care nu avea balcon.

Este funny, din afara cabanei ne-am dat seama că toate camerele de la etaj au balcon și se termină balconul fix înainte de camera noastră. Cum ieșeam din cameră, în dreapta, era o ușă către un balcon mare comun, dar nu știam dacă merge deschisă ușa.

Am dârdâit pentru câteva amintiri

Până la urmă, i-am propus lu’ Dani să ieșim afară pe balcon, să încerc să fac poze. Am trecut de ușă, dar nu prea știam exact cum să setez camera, țineam minte câteva setări din niște tutoriale de astrofotografie.

Era atââât de frig, undeva cu minus 8 sau 10 grade și noi eram doar în ghete, colanți și geacă. Nu am vrut să-l trezim pe Andrei, așa că am plecat cu ce aveam pe noi și gecile. La un moment dat, nu mai nimeream setările și am intrat pe hol în cabană un pic, pentru că aveam deg’tele înghețate. Un pic de tremurat a meritat! Pozele au ieșit o idee mai deschise și nu așa wow față de ce vedea ochiul meu, dar în mare priveliște era așa, albăstrie și magică.

În camping-ul de lângă cabană, era campat un cort, de la care se vedea o lampă de veghe chiar de la balconul cabanei. Mă întreb doar cum au rezistat oamenii ăia peste noapte, când mie mi-a înghețat sufletul în 10 minute pe balcon.

Deci, cum îi? Recomandăm sau nu traseul până pe Vârful Toaca?

Experiența per total a fost faină, probabil și datorită companiei (Dani și Andrei P). Vremea ne-a ajutat și ea destul de mult și ne-a lăsat să ne bucurăm de priveliști. Așa că, dacă vrei să încerci scările spre rai și nu ai bani de Hawaii, nu ezita și încearcă Vârful Toaca! Noi plănuim să ne întoarcem și în alt anotimp pe traseul acesta.

Nu uita să alegi trasee care să se potrivească cu rezistența ta fizică! Ține cont de vreme și încearcă să fii pregătit și pentru vreme rea. Poți citi aici cum ne alegem noi traseele iar aici ai mai multe detalii legate de cum ne pregătim de o drumeție și cum interpretezi vremea din forecast.

Dacă ai nevoie de detalii sau un contact pentru Cabana Dochia, verifică pagina lor de facebook.

Pentru că nu vreau să lungesc articolul inutil, am scris aici despre o temă de gândire pe care această „excursie” a iscat-o. Mai jos las fotografiile să vorbească:

Sharing is sexi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.