Trasee montane

Traseu de vară Mălăiești și Lacul Țigănești

Reading Time: 11 minutes

Nu știu cum se face, dar încercând să evităm locurile populare sau aglomerate ajungem tot la ele. Așa a fost și cazul cu Mălăiești.

Dacă nu te interesează bla bla-urile de mai jos, click aici și vezi direct detaliile organizatorice.

Am realizat de curând că se fac 6 luni de când nu am mai mers pe munte și chiar și Dani a zis că e cazul să facem un traseu. Stăteam să mă gândesc cum au trecut chiar 6 luni. Februarie a fost cu pregătiri, martie și aprilie au fost cu carantină. Luna mai și iunie a fost cu evenimente de familie sau diverse situații. Apoi am dat de taurul care a băgat un pic teama în mine.

Și uite așa, ne-am trezit pe 20 și un pic iulie că vrem să plecăm pe munte. Inițial planificasem să mergem cu cortul pe Ciucaș. Apoi am găsit un traseu de la cabana Brustureț, doar că mi se părea că e prea lung și nu suntem pregătiți. Apoi nu mai știu la ce mă gândisem și vine Dani acasă și spune că dacă nu mergem cu cortul să mergem la Mălăiești, că el nu a fost vara.

Eu nu prea voiam pentru că știam că e un traseu foarte popular și deja e a3a tură de Mălăiești. Iarna nu e așa de multă lume pe traseu (comparativ cu primăvara și vara) pentru că traseul de iarnă este mai greuț, lung și nu se încumetă chiar așa mulți. Dani cum a fost doar iarna a crezut că va fi la fel de lejer și vara.

Traseu bandă roșie și triunghi roșu Gura Diham – Cabana Mălăiești + traseu bandă galbenă de la cabană până la Lacul Țigănești + traseu bandă albastră de la cabana Mălăiești la Diham + traseu triunghi albastru de la Diham la Gura Diham

Hehe, pare o încurcătură de trasee dar le aliniem imediat. La dus am mers pe traseul de vară de la Gura Diham până la Cabana Mălăiești. Traseul de dus este în mare parte pe bandă roșie. La un moment dat există o bifurcație: la stânga pentru Vârful Bucșoiu, iar la dreapta pe triunghi roșu spre Cabana Mălăiești.

Am ajuns la Gura Diham la ora 08:15 dimineața aproximativ. Deja erau destul de multe mașini parcate pe lângă cabana Gura Diham. Drumul din Bușteni până la Gura Diham este asfaltat și este în stare bună. Acum vreo 4-5 ani când am fost cu trenul nu era asfaltat drumul, era doar forestier. Am oprit în gara Sinaia cred (sau oare Bușteni?) și de acolo ne-a preluat un fel de tractoraș cu remorcă. Prețul era de câțiva lei de persoană, dar ne-a scutit de un traseu de aproximativ 2 ore pe drum forestier.

Traseul pornește din dreapta complexului și este panta aceea abruptă, panta prostului. Dani era cam descurajat, uitase de primele 15 minute de chin. Când nu-i convine ceva, Dani începe și pune întrebări.

„Dar de ce se numește panta prostului?”

Eu trăisem cu impresia că toate pantele abrupte se numesc așa și ca să nu mă grăbească pe traseu cum făcea în alte dăți îi zic doar că „Trebuie să fii prost să o urci prea repede.” 😆 Surpriza a fost că a fost foarte „cuminte”, am mers încet și constant amândoi.

Și totuși, ca să nu mor proastă am dat și eu un google search și aparent panta prostului ar fi doar acea pantă de lângă cabana Gura Diham. De ce…. nu știu. N-am găsit nicio legendă legat de panta respectivă.

Traseul mi s-a părut ușurel și am făcut față amândoi foarte bine. Exact când să ne pornim a trecut razant un grup de băjeți musculoși pe lângă noi. După cum erau echipați jumătate din ei eram sigură că o să-i depășim și ajungem înaintea lor la cabană.

Și așa a și fost… ne-am tot intersectat pe traseu pentru că ei au luat destul de multe pauze, iar noi îi ajungeam din urmă cu pașii noștri de moșulici. Am terminat traseul în 3 ore și un sfert whoop-whoop. Pe drum ne-am întâlnit cu un câine de stână. Nu știu ce era cu viața lui dar ne-a acompaniat și apoi ne-a părăsit pentru mâncarea de la grupul mușculos. Nici nu vă zic că am tras o sperietură de toată frumusețea când din tufișurile înalte am văzut doar un bot închis la culoare. Credeam că’i vreun urs, când colo era câinele nostru de stână care ne aștepta 😆 .

Cuțulache

Există câteva zone cu lanțuri, dar nu e nimic de speriat. Nu e nimic dificil tocmai pentru că ai la dispoziție lanțuri de care să te ajuți. Ne-a prins și o ploicică, prin urmare am grăbit un pic pasul în ideea în care dacă o să se înrăutățească aversele și vântul să fim cât mai aproape de cabană. Din păcate în zonele cu lanțuri și scări nu am putut face poze deoarece încă mai picura afara.

Lacul Țigănești, bandă galbenă

Am ajuns nesperat de devreme la cabană, Porniți pe traseu la 8 jumate și am ajuns la 12 fără un sfert. Ne-am așezat la o masă și am mâncat ce am avut prin rucsac. Dani ar fi preferat ceva gătit, dar era atât de multă lume la cabană încât am preferat să evităm să intrăm înăuntru.

Mălăiești cred că aceleași toalete „de poveste” are. Nu am mai verificat pentru că ultima oară abia te puteai apropia de zona cu W.C.-uri.

Căldarea este drăguțică și vara, dar nu se compară cu primăvara sau iarna. Am regăsit căluții frumoși pe care i-am văzut și în urmă cu 4-5 ani primăvara. Ne-am schimbat tricourile și ciorapii și pentru că Dani se simțea în putere s-a dus să verifice marcajele. Și vine entuziasmat: „Lacul Țigănești, 2 ore – 2 ore jumate’ dus-întors. Vrei?”.

No bun, dacă tot am ajuns în timp și ne simțim bine hai să mai facem și altceva în afară de Mălăiești. Ne-am pornit motoarele și la 12:30 spre Lacul Țigănești pe marcaj bandă galbenă. Traseul pornește fix pe lângă cabană de unde sunt indicatoarele.

Prima jumătate de oră este un urcuș abrupt. Trebuie avut grijă să nu aluneci pe stânci. Pentru că oamenii pitici ca mine și cu picioare dummy au toate șansele. Mi-era un pic teamă pentru că începuse să bată iar vântul destul de tare și mă gândeam că dacă începe iar ploaia nu aveam nicio șansă să cobor întreagă pe panta respectivă. Totuși, uitându-mă la nori era clar că nu mai avea să se întoarcă ploaia. Vântul a rămas cu noi destul de mult- cam până să începem să coborâm iar spre Mălăiești.

Odată ajuns sus, ai scăpat de urcare și traseul este lejer. Noi nu știam de Padina Crucii, dar ne-a atras atenția un alt grup care ajunseseră înaintea noastră acolo. Am aruncat un ochi la cruce și ne-am întâlnit cu un cuplu care păreau că vin dinspre lac.

Padina Crucii
Padina Crucii

Ciobănaș cu oi

Îi întreb cât mai avem până la lac pentru că obosisem de la urcare și mi s-a părut că am urcat mult. Când aud că mai avem aproximativ 40 de minute, eram gură cască. Mi se părea că a trecut o oră doar urcarea 😆 . Deja îi ziceam lu’ Dani că sigur marcajul de jos e prost.

Sub traseu se vedea un cioban cu oițele și măgăruși și îi zic lu’ Dani să nu facă gălăgie ca să nu ne încurcăm cu câinii de la stână. Între timp, mi se părea că se uită ciobanul la noi. Așa că-i fac cu mâna și-mi răspunde. Eram super încântată că ne-a făcut cu mâna, dar nu știu de ce.

Dani se apucă și fluieră, probabil cu gândul că nu urcă câinii așa pantă. Ei, ce să vezi: la câteva minute ne trezim cu unul din câini pe traseu. Când l-am văzut am început să vorbim cu el și ne-a lăsat în pace. Am o vagă senzație că l-a chemat și ciobanul înapoi, dar nu sunt sigură.

În fine, după jumătate de oră de la cruce am ajuns la lac. Ne-am tras sufletul, dar nu prea mult pentru că bătea vântul destul de tare și mi-era frig. Când să ne pornim înapoi spre Mălăiești auzim niște urlete de sus, prin Șaua Țigănești.

Când vedem un grup de bicicliști care coboară ca nebunii 😆 . Ne-am tot intersectat pe traseu cu ei ulterior iar când să coborâm spre cabană îi întreabă Dani dacă nu vor să coboare cu noi pe panta abruptă.

Nu le-a trebuit mult să accepte provocarea și au coborât cu noi. Eu nu pot să-mi închipui ce cojones au oamenii ăștia. Eu abia coboram pe picioarele mele nătângi și ei erau cu bicla, sau cu bicla în față pe o roată.

Din păcate, pentru că în prima parte a zilei a plouat și a bătut vântul nu am scos nici aparatul foto și nici telefonul prea mult. A filmat Dani un pic la întoarcere, dar nu se vede deloc cât de abrupt e traseul. Când am ajuns la cabană înapoi surpriză: traseul dus-întors chiar a durat 2 ore. Doar că urcarea și coborârea abruptă ne-au obosit destul de mult și a trecut mai greu timpul pentru noi.

Cabana Mălăiești – Gura Diham pe traseul de iarnă (bandă albastră și triunghi albastru)

După ce am coborât la cabana Mălăiești, vremea era numa’ bună de o pauză pentru fotografii și filmat. După niscavai poze și-o filmare ne-am pornit pe traseul de iarnă, pe bandă albastră până la cabana Diham și pe triunghi albastru de la Diham la Gura Diham.

La jumătatea traseului, mai exact urcarea de dinainte de cabana Diham ni s-a părut eternă. Pașii se făceau tot mai mici și mai grei. Unde mai pui că am și dat de un grup de 4 care se văitau într’una și nici asta nu a ajutat pentru psihicul meu 😆 . Am început și eu să întreb „Are we theeeere yet?!” Am găsit pe drum un borcan în care au crescut plăntuțe, un ceva care dădea atacul la o ciupearcă și mulți gălbiori mici. A fost fain că am prins și caii de la cabana Mălăiești care duceau merindele în spinare.

Am făcut și mai multe pauze decât în prima parte a zilei dar am reușit de-am ajuns cu bine la mașină după 10 ore, la 18:30.

Grijă mare pe traseu

Traseul nu este unul ușor, dar nici foarte dificil. Însă am impresia că mulți subestimează traseele medii. Deși era nămol, ploaie și vânt am văzut multă lume în adidași (de oraș), fără pelerine, fără apă, fără rucscac. Unde mai pui că vegetația e destul de înaltă (pe alocuri îmi ajungea la tâmple sau peste cap). Deci chiar dacă nu plouă, dimineața te uzi sigur de la rouă.

Dacă nu ați făcut trasee pe munte, verificați mereu dificultatea unui traseu și începeți cu cele ușoare. Oricât de bună vă este condiția fizică, nu vă aruncați la traseele medii din prima.

Ne-am tot intersectat cu bicicliștii care au coborât cu noi până la Mălăiești. Chiar la jumătatea distanței dintre cabana Mălăiești și izvor unul din bicicliști a avut un accident. Noi am crezut inițial că s-a julit la picioare sau și-a scrântit un picior. Ne-am oferit să-i dăm din trusa noastră fașă sau orice ar avea nevoie. Din păcate, au trebuit să cheme Salvamont pentru că era lovit la șold și nu se putea mișca.

Cel mai probabil accidentul a fost din cauza oboselii acumulate și a neatenției. Ei au coborât pe zone mult mai accidentate și au fost ok, iar traseul de iarnă nu era atât de abrupt în zona respectivă. Partea cea mai tristă este că Salvamont a ajuns la el abia după aproximativ 2 ore. Am auzit elicopterul abia când ne apropiam noi de mașină.

Mălăiești, ultima tură

La cabana Diham pentru că se poate ajunge cu mașina era plin ochi de oameni. Având în vedere că am văzut amândoi traseul pe cel puțin 2 anotimpuri și pentru că a devenit oricum prea popular, l-am auzit pe Dani: „E ultima oară când facem traseul ăsta.” I-am zis că poate mai venim, dar în drum spre Omu sau cu altă destinație finală.

Detalii „organizatorice”

Vă las traseul pe care l-am făcut. Se poate încărca în orice aplicații folosiți pentru drumeții și puteți urmări cu gps pe traseu:

Unde: Bucegi

Punct de plecare: Gura Diham (se poate ajunge cu mașina, drumul este asfaltat. Altfel, traseul pornește din Bușteni)

Când: iulie 2020

Tip traseu: Traseu de o zi, dificultate medie spre mare (din cauza lungimii)

Marcaje: Traseul este foarte bine marcat.

  1. La dus: bandă roșie și triunghi roșu până la Mălăiești.
  2. Traseu Lac Țigănești: Bandă galbenă de la Mălăiești la Lacul Țigănești.
  3. Traseul de întoarcere de la Mălăiești a fost cu bandă albastră până la Diham și triunghi albastru până la punctul de plecare- Gura Diham.

Durată, lungime: 10 ore cu tot cu pauze. Aproximativ 22 de km și diferență de nivel 1400 m. Noi avem o condiție fizică medie și așa cum ziceam nu am mai fost pe un traseu de jumătate de an. Deci se poate și mai rapid de atât.

Sezoane recomandate: traseul de vară (pe bandă și triunghi roșu) din câte știu eu este interzis iarna. Traseul de iarnă (cel pe triunghi și bandă albastre, pe care ne-am întors) trebuie făcut în funcție de condițiile meteo.

Traseul până la Lacul Țigănești este interzis iarna. Mie personal ce mai mult mi-a plăcut traseul iarna. Al2lea sezon preferat este primăvara- aprilie târziu pentru că este cald dar încă mai prinzi zăpadă la Mălăiești, iar priveliștea este wow.

Echipament

  • ciorapi + ciorapi de schimb
  • tricou tehnic + unul de schimb
  • bocanci 3 sezoane
  • colanți (în general port pantaloni de trekking dar acum am preferat colanți de alpinism)
  • pelerină de ploaie
  • bandană
  • polar
  • husă impermeabilă pentru rucsac
  • șervețele umede și uscate
  • cremă de protecție solară
  • trusă de prim ajutor
  • folie de supraviețuire
  • banană
  • batoane energizante
  • ciocolată
  • magneziu efervescent
  • 2 l de apă (+ 1 litru de apă la mașină și ne-am hidratat și înainte de a pleca de acasă)
  • powerbank
  • aparat foto
  • bețe de trekking
  • frontală

Ce apare cu italic în listă nu a fost folosit, din fericire. Nu am avut nici ochelari de soare pentru că se anunțase vreme noroasă, dar altfel ar fi fost utili. Ce nu am făcut sau nu am luat și ar fi fost bine:

  • apă mai multă. Nu mă așteptam pentru că ziua dinaintea traseului m-am hidratat bine, la fel și dimineața. Am avut apă de 1 litru la mașină + câte o sticlă de 2 litri fiecare. Cu toate astea, ne era încă sete și după ce am terminat apa din mașină
  • să-mi tai unghiile de la picioare. Damn, asta pare așa o banalitate dar cam la un traseu din 3 primesc un reminder dureros că am uitat iar să tai unghiile înainte de traseu
  • pungi de gunoi. De obicei iau 2: una pentru ambalaje și alta pentru schimburile de ciorapi și tricou. Acum am uitat cu desăvârșire de pungi. Am alocat buzunarul lateral de la rucsac pentru gunoi și hainele le-am pus așa, peste ce era în ghiozdan. N-a fost o tragedie, dar ajută să le ai la tine.

Orice întrebări ai avea nu ezita să ne întrebi sau să cauți răspunsuri pe forumuri sau la persoane mai experimentate. Am scris aici și aici ceva sfaturi de care ținem noi cont ca începători într’ale drumeției și sper să te ajute.

O zi fainăăăăă!

Sharing is sexi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.