Buget și detalii organizatorice

Varșovia

Reading Time: 14 minutes

Vi s-a întâmplat vreodată când vizitați a2a oară un loc să nu vi se mai pară frumos? Mie mi se întâmplă des, dar nu a fost cazul cu Varșovia. Culmea este că prima oară am fost cu Alina, după care am fost cu Dani și chiar am revăzut anumite obiective.

Prima oară când am văzut orașul a fost toamna, în octombrie. L-am revăzut la mai puțin de un an distanță, vara. Mi s-a părut foarte fain, chiar și toamna când am și prins ceva ploicele.

Cum ajungi în Varșovia?

Dacă ești aventurier poți încerca cu mașina sau chiar cu bus/tren. Însă cea mai rapidă cale este cu avionul, rută directă. În 2017 cred că a fost ultima oară când am zburat cu Wizzair. Asta pentru că ulterior au început să nu mai aibă oferte deloc convenabile, Ryanair intrând la favorite pe lista mea (după 3 ani și ceva de experiențe cu Ryanair aproape că am promis cu Dani să nu mai folosim compania asta).

Inițial, în octombrie 2017 am crezut că am prins o ofertă pentru Varșovia la aprox. 50 de euro de persoană. Însă în 2018 mi-am dat seama că nu a fost chiar așa. Am plătit același preț pentru iulie, când era în sezon. Drumul este destul de rapid, 1:45 minute.

Cum te deplasezi în Varșovia?

De la aeroport sunt ceva autobuze spre centrul orașului, în funcție de zona în care vrei să ajungi. Prin oraș ne-am deplasat 90% pe jos (în ambele dăți). Am luat autobuz doar când am traversat Vistula și când am fost prea obosiți și nu mai voiam să „alergăm”. Pentru că am folosit autobuz doar de la aeroport și de vreo 2 ori în oraș am cumpărat bilete de câte o călătorie sau 2 de la automatele de lângă stațiile de autobuz. Am avut marele avantaj să ne cazăm de fiecare dată în centru și ne-a fost ușor să ajungem cam pe oriunde ne-am propus.

Autobuzele și tramvaiele sunt curate și relativ moderne, cel puțin cele pe care le-am prins noi. Circulă relativ greu (rar), mie așa mi s-a părut ori de câte ori am așteptat după un autobuz sau tramvai. În principiu respectă destul de mult programul afișat. Nu am prins niciun control în bus cât am stat acolo, însă am observat multă lume la coadă la automate care-și cumpără bilete. Prin urmare, Varșovia mai câștigă o steluță din partea mea.

Unde te cazezi în Varșovia?

Cel mai ok este să te cazezi în centrul orașului, mai ales că prețurile nu sunt foarte mari. În general evit să mă cazez fix în centru, ci mai degrabă pe lângă zona cea mai căutată dacă orașul este mare și mă bazez pe transport public. Dar pentru Varșovia cam știam că o să ne plimbăm pe jos, deci ne ajuta mult un apartament în centru.

Apartamentul Prozna

Este la 6 minute de mers pe jos de Palatul Culturii și are o priveliște spre toate clădirile de birouri (și nu numai) frumos luminate noaptea. Gazda ne-a dat instrucțiunile de self check-in și ne-a stat la dispoziție când am avut probleme cu cheia. Văd că pe airbnb și-a păstrat încă notă mare, mai ales la capitolul curățenie. Am plătit pentru 2 persoane aprox. 200 de lei pe noapte (100 de lei pe noapte de persoană).

Camerele au fost foarte curate, am avut la dispoziție și pături, prosoape suplimentare. Ni s-a părut un pic complicat prima oară când am intrat în bloc. Am nimerit destul de greu scara, nu știu de ce. Poate pentru că părea că intrarea este de fapt una din spate.

Ni s-a părut complicat când ne-a trimis toate instrucțiunile separate pentru intrare, unde găsim cheile, parole, etc. Dar una din noi citea și cealaltă executa 😆 . Blocul este imens și aproape că ne-am rătăcit pe coridoare până l-am nimerit pe cel cu apartamentul nostru.

Am mai avut ceva probleme cu cheia, însă ne-am descurcat cu ușa din spate a blocului. Așa am și descoperit o cafenea faină, de unde ne aprovizionam dimineața când plecam.

A2a cazare

Când am fost cu Dani am vrut să luăm același apartament însă nu era disponibil. Ne-am luat țeapă cu un apartament așa că de nevoie am apelat rapid la un apartament. Îi tot repetam lu’ Dani că parcă-mi sună cunoscută zona. Când verific pe airbnb… era apartament în același bloc cu cel în care am stat cu Alina.

Am stat în GREEN Studio in the HEART of Warsaw. Din păcate nu aveam aceeași priveliște faină, dar apartamentul la fel de curat și frumos ca primul la prețul de 130 de ron pe noapte pentru 2 persoane. Deși pare mică garsoniera, este foarte faină și arhisuficientă pentru 2 persoane care călătoresc un weekend.

Gazdele ne-au transmis instrucțiunile de self check-in și cum să lăsăm apartamentul când plecăm (cu cheile pe masă, etc.). De data asta cu intrarea și instrucțiunile a fost mai ușor având experiența anterioară. Nu am avut niciun fel de probleme și nu am fost nevoiți să apelăm la gazdă, am anunțat doar când plecăm.

Oricum, recomand airbnb pentru Varșovia. Apartamentele în general sunt foarte faine, moderne și la preț ok.

Ce vizitezi în oraș?

Ia-l la pas și plimbă-te cât poți de mult. Orașul este unul născut din propria cenușă și este plin de locuri noi fancy, cochete dar și de rămășițe sau clădiri cu încărcătură istorică.

Palatul Culturii

Se poate urca până la ultimul etaj de unde ai o priveliște la 360 de grade asupra orașului. Nu am rezervat biletele ci am fost direct la casa de bilete de la parter și le-am achiziționat pe loc.

Moneda lor este zlotul și este oarecum apropiată de leul românesc. 1 zlot era la vremea aceea parcă 1.08 ron. Intrarea ne-a costat 20 de zloți de persoană. Ai grijă să ai la tine și ceva monede pentru că există un photo cabin unde te poți înghesui pentru câteva amintiri faine.

Castelul Regal din Varșovia și Piața Castelului

Noi doar l-am admirat cu privirea, nu am intrat înăuntru. Însă este greu de ratat deoarece este punctul cel mai aglomerat din centrul vechi. În fața Castelului este piața care este plină de cântăcioși, vânzători ambulanți și fel și fel de artiști care-și expun talentele pentru ceva bacșiș.

De la piață aveți undă verde să vă rătăciți pe orice străduțe deoarece vă aflați în centrul vechi. Cam pe oriunde mergeți e ceva interesant de văzut și multe localuri în care să vă opriți.

Fryderyk Chopin Museum

Când am fost cu Alina am vizitat multe muzee, zone cu acoperiș pentru că ne mai prindea câte o rafală de ploaie și voiam să ne adăpostim de umezeală și frig. Cu toate astea, muzeul lui Chopin mi-a plăcut și l-am vizitat și în vară. Cred că ceea ce mi-a plăcut a fost faptul că este interactiv. Merită vizitat, mai ales dacă vii cu copii deoarece nu se vor plictisi și vor apăsa toate butoanele.

P.S. În Varșovia există o serie de bănci (pe care stai să te relaxezi) „cântătoare”. Dacă vedeți unele mai dubioase cu ceva scris pe ele și un buton, să știți că sunt băncile lui Chopin. În principiu piesele cântate au fost scrise în locurile unde sunt amplasate băncile.

Centrul științific Copernicus

Deși centrul cred că se adresează mai mult pentru copii, e foarte interesant de văzut. Și e fain din același motiv pentru care a fost fain și muzeul Chopin: este interactiv.

Intrarea standard pentru adult este de 27 de zloți. Pe lângă intrarea standard centrul oferă și câteva prezentări pe diverse teme. În afară de aceste prezentări există și laboratoare: de chimie, biologie, robotică. Pentru prețurile actualizate și program, aruncați un ochi aici.

Nu este necesară neapărat rezervare, dar e bine să veniți în prima parte a zilei. Avantajul în a face rezervare online este că plătiți un pic mai puțin, 25 de zloți. Musai de vizitat, mai ales că au diverse evenimente interesante și pentru adulți, nu doar pentru copii.

Polish Army Museum

Am descoperit din greșeală muzeul, în timp ce ne plimbam și am zărit ceva tancuri. Este destul de interesant de vizitat mai ales pentru băieți/bărbați. Este vorba de o expoziție în aer liber de tancuri, avioane și alte mașinării folosite în război.

Jewish Cemetery Warsaw

Mărturisesc sincer că a fost prima oară când doream musai să văd un cimitir în vizita mea într-un oraș. Este un cimitir vechi cu multe statui și pietre de mormânt și cavouri interesante și foarte frumos decorate. Interesant a fost să văd și americani îngropați în acel cimitir.

Cimitirul este destul de departe, deci dacă nu sunteți foarte interesați puteți să săriți peste acest „obiectiv”. Pentru a-l găsi pe hartă căutați cimitirul Powasky.

Palatul Wilanów, Parcul Lazienki

Este un loc de promenadă, foarte multă lume vine la plimbare în zonă. Interiorul nu l-am vizitat, dar am impresia că nu este deschis publicului. Parcul Lazienki este un parc destul de mare. Am fost destul de norocoși să prindem o lecție de muzică pe care o auzeam dinăuntrul Palatului.

Ce mi-a mai plăcut foarte tare este că au un fel de solar de sticlă, construit foarte grandios în care cred că se țin diverse evenimente. Când am fost noi erau amenajate mese, cu lumânări și veselă pretențioasă.

Warsaw Ghetto și Jewish Uprising Museum

Warsaw Ghetto este o bucată din vechiul zid al ghetoului evreiesc. Arata fix așa și se ajunge destul de greu. Intrarea se face sub un gang și treci prin curtea interioară a unor blocuri până la zid. Eram destul de confuze pe unde ar trebui să mergem când vine în fața noastră un om al străzii și tot bolborosea ceva în limba lui. Noi credeam că vrea bani, el tot văzând că nu înțelegem a început să meargă și noi ne-am ținut după el și am ajuns la zid.

Muzeul – Jewish Uprising Museum este foarte mare și foarte vizitat mai ales în sezon, vara. Spre ex. în octombrie cred că am avut 2-3 grupuri în fața noastră. Pe când în vară a fost o coadă imeeensă la care am așteptat aproximativ 40 de minute (pentru că s-au mișcat repede).

Biletul este 25 de zloți, dar duminica era gratuit. Nu sunt sigură că mai este încă valabilă oferta cu duminica. La intrare puteți să solicitați audio guide în română. Tips: uneori au acel device de audio guide dar rămân fără căști. Ar fi bine să ai căști la tine, în cazul acesta.

Muzeul este pliiin de informații. Ai sta mai bine de juma de zi dacă ar fi să citești toate informațiile, să te uiti la toate filmele și videoclipurile scurte. Și acest muzeu este interactiv, are foarte multe imagini, găuri prin care să te uiți la diverse filmări, sertare de care să tragi. Are tunele subterane care le imită pe cele din război.

Au inclusiv un film 3D cu Varșovia cum arăta după terminarea războiului.

Grădina botanică de la universitate

Deasupra Universității din Varșovia este amenajată o grădină botanică faină deschisă publicului. Este interesant de vizitat, mai ales de admirat și Universitatea. Din grădină aveți priveliște către studenții care se chinuie să învețe în bibliotecă.

Dacă vrei să încerci ceva mai „local”, nu turistic

Muzică live peste Vistula

Am citit la un moment dat undeva că dacă ajungi în Varșovia trebuia musai să traversezi Vistula și să încerci un pub sau un bar cu muzică live. Zis și făcut, am căutat evenimente pentru seara respectivă și am găsit un bar.

Sinceră să fiu, nu mai țin minte ce bar era pentru că nu l-am nimerit pe cel din event, ci altul. Nici nu contează. Pentru mine asta a fost una din activitățile care m-a făcut să văd mai mult adevărata față a Varșoviei. A fost o ocazie să văd cum se distrează o parte din localnicii acestui oraș fain.

Am nimerit într-un pub/club unde era un concert live cu muzică mai spre rock. A fost o senzație stranie la un moment dat pentru că unul din cântăreți era îmbrăcat ca un soldat din cap până în picioare și era foarte pasional în muzica lui răzleață. N-a fost cea mai bună muzică pe care am ascultat-o, dar a fost o experiență unică.

Apus pe marginea Vistulei

În octombrie era destul de frig și lumea nu prea se încumeta să iasă foarte mult la plimbare. Însă în vara lui 2018 când am fost cu Dani am observat street food chiar la malul Vistulei. Și am observat o tradiție: puști, tineret și nu numai care-și cumpără câte o bere de la supermarket și vin să privească apusul lângă râu.

Am încercat să ne infiltrăm și noi pe lângă localnici și ne-am luat câte o bere plus ceva mâncare de la furgonetele cu street food și ne-am petrecut o seară pe malul râului. A fost a2a experiență care m-a făcut să simt spiritul local.

By the way, lumea merge la plajă pe malul Vistulei. Sunt zone special amenajate, mai ales pentru copii. Există și o insuliță cu nisip și tot ce-ți trebuie ca să te simți ca pe litoral. Dacă vă tentează ideea, să nu vă uitați costumele de baie acasă!

Magazin de vechituri

Pe centrul vechi există un magazin de vechituri foarte fain. Nu știu nici acum adresa și când am fost cu Dani ne-am tot plimbat prin centrul vechi până am nimerit magazinul.

A fost primul magazin de vechituri în care am stat mai mult de câteva minute sau zeci de minute. Probabil și pentru că prima oară, în octombrie era destul de frig afară. Însă mi-a plăcut foarte mult, m-am pierdut în magazin și parcă timpul a stat în loc. Sunt multe poze, vederi și lucruri vechi care te duc cu gândul la perioada din timpul și un pic înainte de război.

Recomand dacă vedeți magazine de vechituri să intrați pentru că polonezii au păstrat foarte multe lucruri vechi și cu siguranță te poartă într-o călătorie în trecut.

Am mai vizitat o clădire faină, însă am un lapsus cum se numește. Intram într-o cameră unde efectiv simțeai miros de trecut, de vechi. Și prin niște „binocluri” am văzut poze de la vechi la foarte vechi. Cu oameni și clădiri din Europa până în China.

Unde mănânci?

Oriunde vă face un local cu ochiul! Orașul este pliiiin ochi de restaurante care mai de care mai fancy, mai cochete. Majoritatea sunt amenajate cu bun gust și au mâncare destul de bună.

Chwast Food

În Varșovia am încercat cel mai bun burger vegan. Nu suntem vegani însă am observat că în Varșovia există multe restaurante vegane și sunt lăudate. Așa că merita să încercăm. By the way, polonezii ăștia fac orice din sfeclă. De la suc simplu, la cel fermentat până la supe, fel principal, desert. Orice! Dacă ești pasionat de gătit aici vei găsi inspirație pentru o multitudine de rețete cu sfeclă.

Detaliile pentru restaurant le găsiți pe tripadvisor. Burgerii sunt foarte buni, la fel și băuturile lor fermentate. Chelnerii sunt foarte amabili și vorbesc bine engleză.

E Wedel

E Wedel este un lanț de restaurante unde se servesc produse din ciocolată. În principiu se servesc deserturi sau ciocolată fierbinte cu diverse arome. Sunt destul de multe în Varșovia, noi am încercat vreo 2 restaurante, locațiile le vedeți pe hartă aici.

Ciocolata caldă este foarte bună și a fost apreciată mai ales în octombrie când afară era frig și ploios. Prețurile nu-mi aduc aminte să fi fost foarte mari și am primit și un cupon de reducere după prima comandă.

Prima oară am încercat ciocolată fierbinte și un desert, însă a2a oară am cumpărat cu Alina un pachet cu shot-uri de ciocolată caldă cu diverse arome. Recomand pachetul pentru că așa apucați și experimentați multe arome.

The Red Pig

The Red Pig este un restaurant cu prețuri ceva mai mari însă ne-a atras atenție tematica acestuia. Era păstrat în stil comunist și avea portrete ale tuturor comuniștilor (parcă din Europa doar). Piesa centrală este reprezentată de un tablou foarte mare unde sunt adunați la o masă toți acești comuniști, printre care și al nostru Ceaușescu.

Nu am prins perioada comunistă, însă din ce am mai văzut în poze, filme, în cladiri vechi cam știu „atmosfera”. Și nu am putut să nu mă simt ca și cum restaurantul n-a rămas blocat în perioada respectivă.

Mâncarea a fost foarte bună, mâncarea servită rapid de chelnerii oarecum amabili, deși un pic reci. Am încercat o supă interesantă care avea ceva brânză puturoasă la fund. Fiind fană brânzeturi mi s-a părut absolut genială.

În octombrie când am fost am prins masă liberă ad-hoc, însă din ce am înțeles în sezon se aglomerează destul de tare și este necesară rezervare. Pentru mai multe detalii legat de restaurant, aruncă un ochi aici.

Am mai încercat diverse restaurante pe care nu mi le mai amintesc din 2017 și 2018 și aparent nici Google nu a catadicsit să le salveze. Musai să încercați ceva și la street food-ul de pe malul Vistulei, de care povesteam mai sus.

Buget

Au trecut mai bine de 3 ani de la prima vizită și din păcate, nu am salvate foarte multe informații. De asemenea, după cum ați observat sunt destul de săracă și’n poze deoarece am reușit să rătăcesc mare parte dintre ele.

Ca buget pentru 3 zile în Polonia cred că am avut în jur de 250 – 300 de euro (de fapt echivalentul în euro). Banii i-am schimbat în România la Idea Bank; fiind bancă poloneză au mai mereu zloți. Ca idee, puteți suna la o sucursală apropiată de voi să întrebați dinainte dacă există suma pe care o vreți și dacă e necesară rezervarea acesteia.

Acum dacă aș mai merge nu cred că aș mai schimba bani în România, ci aș apela la Revolut.

1 zlot polonez valorează aprox. 1.08 ron, deci diferența nu este foarte mare. Comparativ cu Bucureștiul, Varșovia mi s-a părut o idee mai scumpă dar pe bună dreptate (cel puțin) când vine vorba de restaurante. Restaurantele mi s-au părut foarte curate, noi și foarte fain amenajate, angajații amabili iar mâncarea foarte bună. În general porțiile sunt mari, aproape că le-aș compara cu cele din Maramureș.

Intrările la muzee nu mi s-au părut exagerat de scumpe mai ales că se vede că s-a investit foarte mult în acestea și sunt foarte interactive. Ieșiți destul de ieftin dacă sunteți atenți la oferte precum cea cu duminica gratuită pentru Muzeul Insurecției (Jewish Uprising Museum).

Pe transport nu am plătit foarte mult, am cumpărat când am avut nevoie câte 2 călătorii. Sfatul meu ar fi să luați la pas orașul. Dacă din diverse motive nu puteți face asta, încercați să cumpărați abonamente sau oferte pentru turiști. Ieșiți mai ieftin decât dacă luați de fiecare dată belete de 2 călătorii.

Merită vizitat sau nu?

De fiecare dată când am fost, am stat 3 zile adunate cu tot cu drum și mi s-au părut pline zilele. Recomand din suflet să vizitați orașul și dacă puteți să acordați mai mult de 3 zile. Cu siguranță există multe lucruri de văzut și de încercat și dacă nu vreți să vă grăbiți aveți nevoie de mai mult de 3 zile.

O zi fainăăă!

Sharing is sexi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.