Not all heroes wear capes,  Oameni faini

Victor

Reading Time: 5 minutes

Victor e genul de persoană care îți rămâne în suflet și în gând. El a fost gazda noastră preț de câteva zile pe Valea Ierii, unde am avut cea mai frumoasă cazare ever. Am povestit aici mai multe despre cabană.

Am dat întâmplător peste căbănuțele lui pe airbnb. Când am văzut pozele cu cabana izolată și că este fără curent, m-a cucerit instant. Accesul era pe un drum cu pietriș și apoi trebuia mers pe jos. Ne-am hotărât să mergem undeva spre sfârșitul lui august. Cu ocazia asta să sărbătorim 2 ani de chinuială împreună. Partea cea mai amuzantă e că nu prea am sărbătorit niciodată “aniversările”. Nu-mi aduc aminte să fii sărbătorit nici aniversarea de un an, cu toate astea am simțit nevoia să sărbătorim pe cea de 2 ani 😊.

Primire călduroasă


Victor ne-a trimis indicații, cu screenshot-uri și săgețele pe google maps cum să ajungem la cabană și ne-a întâmpinat de cum am ajuns. S-a văzut încă din primele clipe că este o persoană deschisă și că este pasionat de ceea ce face. Ne-a prezentat căbănuțele și din vorbă în vorbă ne-a spus povestea din spatele cabanelor. El a terminat facultatea de mediu în Cluj și pasionat de tot ce învăța și descoperea, i-au atras atenția casele construite din paie. S-a documentat despre subiect, a făcut voluntariat pentru a învăța și mai multe și în urma cu 10 ani (dacă nu și mai mult) i-a venit ideea de a face propria cabană, undeva izolată.

De-a lungul timpului a tot construit în minte arhitectura lor, își plănuia și tot adăuga idei de cum va arăta proiectul lui. La construcția cabanei au ajutat mulți voluntari străini și a fost construită astfel încât să aibă impact cât mai mic asupra mediului: pentru ferestre a folosit geamuri reciclate sau rebuturi date de companii – prin rebuturi ne referim la geamuri în stare perfectă, dar pentru care s-au greșit măsurătorile.

Acoperișul este izolat cu vegetație, toaleta este eco (uscată). Apa pentru duș trasă de la izvor (Am folosit săpun ecologic). Saltele sunt făcute din iarbă neagră, cum se făcea pe vremuri în zona respectivă și nu numai. În cabana în care am stat ne-a lăsat câteva cărți de citit. Printre care și un ghid care să te ajute să identifici diverse constelații. Carte pe care eu chiar am răsfoit-o. Dani la 12 noaptea se plimba dintr-un colț în altul al terasei și tot încerca să vadă constelațiile; ba mai aprindea o lanternă, ba se mai muta.

Cina cu Victor, o experiență faină!


Lângă cabana noastră (tot a lu’ Victor evident, dar noi ne-am simțit ca acasă), la 5 minute de mers pe jos se află cabana lui Victor unde există curent și wifi. Pentru a ajunge la cabana lui, trebuia să trecem prin curtea unor vecini. Ne-a făcut cunoștință cu ei – oameni de viață, amabili. Am aflat ulterior că plantau la comun cu Victor diverse legume. Nu sunt sigură dacă Victor stă mereu la cabană și își ajută oaspeții, însă cât am stat noi cazați a fost și el la cabană. Ne aducea un mic dejun COPIOS, în sensul în care ne ajungea să ne păstrăm pachet pentru drumețiile de după-amiază. Micul dejun îl luam la terasa cu o priveliște de nota 100. Ne-a prins numai bine mâncarea pentru că am plecat cam nepregătiți la drum.

Seara mergeam la cabana lui și încropea câte ceva pentru cină și stăteam la povești. Ne-a povestit despre copilăria lui, despre peripețiile lui, ne-a povestit când a dărâmat garajul familiei ca să îl refacă din paie, festivalurile la care participă și care au devenit tradiție pentru el, despre experiența lui cu oaspeți străini, dar și cu voluntari străini, ne-a povestit despre vecini și cum se ajută între ei, despre cules de ciuperci și câte și mai câte.


Când i-am spus că vrem să facem traseu până la cetatea Liteni a început să ne spună mai multe despre traseu. Ne-a spus să avem grijă că au picat câteva marcaje. A început să ne povestească despre cetate. Cum că nu se știu foarte multe și se speculează cam care e povestea cu ea. Ne-a spus că dacă obosim pe traseu, putem coborî la stradă pe altă parte. Îl anunțăm și ne poate lua el cu mașina înapoi deoarece avea în plan să meargă cu prietenii la cățărări.

În ziua în care am făcut traseul, ne-a ajutat un cioban să revenim deoarece ne cam îndreptam în direcția greșită. El ne-a invitat pe la el ulterior și ne-a înseninat ziua. Vezi aici mai multe despre experiența cu nea’ Victor (ciobanul, nu gazda).

Lebeniță la lacul Tarnița, încununată cu felii de pâine cu untură, ceapă și boia!

Într-una din zile ne-a propus să mergem la Lacul Tarnița să înotăm și s-a oferit să ne ducă cu mașina lui. Eu am învățat să înot pe la 20 și ceva de ani, în Grecia. Și înot mai șchiop așa, dacă nu simt pământ sub picioare mă cam panichez.

Știam că nu o să fac baie în Tarnița dar voiam să merg să văd lacul. În plus, știam că Dani abia așteaptă să înoate în lac. Pe drum ne-a aprovizionat Victor cu lebeniță (pepene roșu) și cuuuu (bătăi de tobe și suspaaans): felii de pâine cu untura, ceapă și boia. Mie mi s-au părut geniale, Dani nici nu voia să audă. Totuși, după ce a înotat și la insistența mea, a cam dat iama în câteva felii.

Despre „vechituri”


Dani, povestindu-i lui Victor de pasiunea lui (detecție de metale) l-a ademenit într-una din zile să meargă cu el și să vadă despre ce e vorba. Frumos a fost că a și dat peste câteva chestii faine în ziua aia. Tot așa, vorbind de vechituri și toate cele aflăm de târgul de la Negreni.

Târgul este cel mai mare din România și noi nici nu am știut de el până atunci. Așa că, și de data asta am mai descoperit un loc bun de mers. A rămas stabilit pentru octombrie 2020: trebuie musai să vedem acest târg imens.

Ce ne-a mai plăcut foarte tare a fost că într-una din seri, când ne întorceam de la cabana lui Victor am văzut o bufniță imensă argintie. Am fost amândoi uimiți și încântați când am văzut-o.
Victor ne-a făcut să ne simțim foarte bine și ne-a împărtășit multe despre el și despre familia lui. Serile când mergeam la el și ne pregătea cina, stăteam la povești. Asta ne-a adus aminte de serile din Muntenegru. Când stăteam la masă cu oameni din toate colțurile lumii și povesteam diverse. E un sentiment de liniște și un vibe chill, dar și de fericire. Sunt momentele care îți dau impresia că parcă timpul stă într-un loc și doar locul ăla există pe pământ.

Mulțumim pentru oaza de liniște creată!


Când am ajuns la cabană, am fost foarte încântată însă m-am gândit de 2 ori dacă să pun poze pe social media. La cât de frumos e locul, mi-era teamă să nu devină prea popular. Parcă un loc care e vizitat de mulți oameni se urâțește. Și cumva primul instinct a fost să păstrez locul așa, mai necunoscut, mai intim. E o exagerare, pentru că era destul de cunoscută cabana prin zonă, dar parcă nu voiam să aduc și mai multe vestea despre ea. Dar nu m-am putut abține, cum să nu spun ce loc fain avem în România? Și ce oameni faini avem? Mulțumim Victor, pentru oaza de liniște pe care ai creat-o și pentru experiența pe care ne-ai oferit-o!

Vezi aici mai multe informații despre cabană și câteva fotografii din călătoria noastră acolo.

Sharing is sexi!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.